Deși a deschis scorul în minutul 10, FCSB nu a avut deloc o partidă ușoară cu FC Botoșani. Moldovenii au întors scorul grație unei duble semnate de către Andrei Dumiter. Din fericire pentru roș-albaștri, Daniel Bîrligea a punctat de două ori, ultima dată în minutul 90+6, și astfel că cele trei puncte au rămas în Capitală.
Adrian Ilie, analiză după plângerile lui Octavian Popescu
Octavian Popescu a fost introdus pe teren în minutul 83, iar pe finalul jocului a avut o fază superbă: a trecut de trei adversari și i-a pasat decisiv lui Daniel Bîrligea.
La finalul partidei, Octavian Popescu s-a arătat nemulțumit de faptul că nu evoluează mai mult, iar ulterior a postat o fotografie pe rețelele de socializare. Adrian Ilie a văzut cele făcute de atacant și a transmis că, cel puțin pentru moment, acesta nu se poate lăuda cu statutul de „fotbalist”. „Cobra” a glumit și a expus că Gigi Becali nu îi va mai oferi doar 10 minute lui „George” în meciul următor, ci 11.
„Ştii ce înseamnă asta în traducere? Mucles, că sunt fotbalist. Până în momentul de faţă este jucător de fotbal. Următorul meci o să îi mai dea Gigi 11 minute, un minut mai mult. Este supărat că nu joacă, dar ar trebui să facă mai mult ca să fie titular. Cred că doi jucători trebuie să înceapă ca titulari la FCSB: Bîrligea şi Joao Paulo.
În afară de goluri, Bîrligea nu a avut o prestaţie foarte bună, dar este om de gol. Mie îmi place de el. Tavi Popescu e supărat că nu joacă. Ca să facă gestul ăsta (n.r. cu degetul la gură) trebuie să facă mult mai mult pe teren”, a spus Adrian Ilie, potrivit Fanatik.











