Mirel Rădoi, băgat în ședință de Mihai Rotaru și pus să dea explicații
Duminică după-amiază, cu o zi înaintea meciului cu U Cluj, Mirel Rădoi a fost chemat într-o ședință de Mihai Rotaru și ceilalți acționari de la Universitatea Craiova. Antrenorului i s-au cerut explicații pentru declarațiile oferite la finalul meciului cu FK Sarajevo.
Rădoi a avut un discurs foarte tăios la adresa conducerii în care a reclamat aspecte ce țin de fereastra de mercato. Mirel a părut că ironizează și intervențiile TV ale lui Rotaru: "Văd că acum face și analize după meci", a spus tehnicianul, vizibil iritat de declarațiile omului numărul 1 din Bănie.
Din informațiile Sport.ro, este puțin probabilă o plecare a lui Mirel Rădoi în aceste zile. Mihai Rotaru își dorește ca Universitatea Craiova să treacă cu bine peste meciul cu U Cluj de luni și returul cu FK Sarajevo de joi, iar ulterior ar putea lua o decizie în acest sens.
Universitatea Craiova a anulat conferința lui Rădoi
Din dorința de a evita alte posibile declarații tăioase ale lui Mirel Rădoi în fața presei, Universitatea Craiova a anulat conferința de duminică. Clubul s-a limitat să ofere niște declarații ale antrenorului într-un interviu realizat cu ofițerul de presă.
"Va fi un meci echilibrat cu două echipe care vin după meciuri în deplasare în cupele europene. Sper ca fiind echipa gazdă, cu suporterii în spate, Universitatea Craiova să câștige această partidă.
Situația lotului? Avem ceva probleme după deplasarea din Sarajevo. Acuzăm și o stare de oboseală, dar și niște probleme de sănătate. Speram ca după discuțiile cu departamentul medical să luăm cele mai bune decizii.
Pare că încercăm să transmitem în mare cam aceleași lucruri către echipe, doar că duelul va fi între jucători. Eu și Neluțu nu vom juca. Cu siguranță că vom încerca să ne surprindem. Sper să ne surprindem adversarul și Universitatea Craiova să câștige.
Punctele forte ale lui U Cluj? Așa cum ne-a obișnuit și în sezonul trecut, își păstrează principiile: un joc foarte agresiv, presing foarte avansat, la finalizare aduc foarte mulți oameni în careu, iar tranzițiile pozitive sunt printre cele mai bune din campionatul intern", a spus Rădoi, în interviul realizat de club.
"Ivan a plecat fără voia mea / Am avut ofertă de 1,2 milioane"
După eșecul cu Sarajevo, Mirel Rădoi a trimis mai multe săgeți către conducerea clubului. După ce a subliniat ironic despre patronul Mihai Rotaru că "acum face și analize după meci", antrenorul Craiovei a acuzat niște promisiuni nerespectate, în special faptul că îi pleacă jucători după startul sezonului.
Rădoi a transmis clar că nu voia ca Andrei Ivan să fie dat afară de la Craiova, dar și că recent a avut o ofertă din Qatar pe care a respins-o. În același timp, antrenorul susține că nu vrea să plece de la Craiova.
"Returul? Depinde cum privim lucrurile. Dacă ne uităm la primele 18 minute de azi, n-avem nicio șansă. Dacă facem ceea ce trebuia și ceea ce am început să facem în repriza a doua, sunt sigur că avem șanse mari să ne calificăm.
Romanchuk? Și eu am crezut că avea ceva la genunchi, dar erau crampe. Acuză o stare de oboseală. Asta e una dintre problemele noastre: jucătorii au venit pe parcurs. Din păcate, noi am discutat ceva ca și club, dar în continuare jucătorii pleacă. Avem nevoie de forță de atac, dar jucătorii din atac sunt lăsați să plece. Sunt lucruri care se întâmplă în interior și vom vedea cum le rezolvăm. D-asta am și vrut un lot numeric și echilibrat pe poziții pentru că jucătorii, dacă vin târziu în cantonament, nu pot lucra tactic și fizic prea mult.
Transferuri? Mie nu-mi mai trebuie nimic. Clubul decide acum dacă mai pleacă cineva, dacă mai vine cineva. Întrebările astea puteți să le adresați dumnealor de acum încolo. Eu am crezut că lucrurile astea le-am avut la început promise, dar se pare că lucrurile s-au modificat pe parcurs. De plecat și venit trebuie să îi întrebați pe dânșii. La fel a plecat și Ivan, fără voia mea.
Nu e nicio supărare, ci e realitatea. N-am ce face! Vă spun adevărul. Așa am fost la început, împreună (n.r - cu conducerea). Acum, să sperăm că vom fi și în continuare. Eu sunt antrenor, antrenez echipa și n-am nimic mai mult de spus. Sper să nu mai plece jucători care azi puteau să fie titulari, să nu plece până la retur, până la partida cu U Cluj.
(n.r - Întrebat dacă se va gândi la plecare) Nu, eu nu mă gândesc la asta. Dacă era chestia asta, iar Mario Felgueiras știe: am avut împreună cu staff-ul ofertă de 1.200.000 de dolari din Qatar. Puteam să plec și îi lăsam. La fel și în finalul sezonului trecut. Dacă era vorba de bani, plecam. Dacă eram atât de supărat acum, îmi luam valiza și plecam. Nici prin gând nu mi-a trecut momentan. Acum sunt concentrat la cum putem câștiga cu U Cluj", a mai spus Rădoi.