Echipa pregătită de Zeljko Kopic a întâlnit-o pe Arena Națională pe Universitatea Craiova joi seară, de la 20:30, iar la capătul celor 90 de minute, ”câinii” au pierdut cu 1-0, în contextul în care echipa a jucat în superioritate numerică tot actul secund.
Mircea Rednic, fără perdea: ”Mi-aș dori să câștige titlul”
Mircea Rednic a fost prezent pe Arena Națională la Dinamo - Craiova, iar după meci a evidențiat că și-ar dori ca echipa ”câinilor” să câștige campionatul, dar nu e și optimist că se va întâmpla acest lucru.
”Meciul din această seară… au început cu teamă. Noi am avut două ocazii de gol, ei au avut una și jumătate și au înscris. Avem un om în plus, dar văd că nu reușim să marcăm și de asta am și plecat. Șansele devin tot mai mici.
Dinamo a avut și multe probleme cu accidentările. Mi-aș dori să câștige titlul, dar nu cred că anul acesta, pentru că am văzut și echipele din Cluj, Craiova și Rapid, care sunt mai în formă decât Dinamo.
Este un campionat echilibrat, sunt diferențe mici în play-off. Încă se joacă, vedem ce se întâmplă, este abia a doua etapă”, a spus Rednic, potrivit gsp.
Unicul gol al meciului a fost înscris de Monday Etim, în minutul 45+2. La capătul celor 90 de minute, olteniii au securizat victoria și au revenit pe primul loc în clasament.