Cele două echipe și-au dat întâlnire vineri seară în a doua etapă din sezonul regulat al SuperLigii României pe Stadionul Municipal din Sibiu. La capătul celor 90 de minute, Hermannstadt și Metaloglobus au împărțit punctele.
Mihai Teja a dezvăluit ce le-a spus jucătorilor la pauza meciului Hermannstadt - Metaloglobus: ”Mult mai bună a doua repriză”
Mihai Teja, antrenorul oaspeților, și-a felicitat jucătorii după meci și a evidențiat că ei au evoluat mult mai bine în actul secund la confruntării de la Sibiu decât în prima parte a meciului.
De asemenea, Teja a evidențiat că la Metaloglobus încă nu sunt dubluri pe toate posturile, dar chiar și așa speră că va reuși să construiască o echipă care să se evite retrogradarea la finalul actualei stagiuni.
”Îi felicit pe cei care au intrat de pe bancă. Au intrat cu atitudine, iar repriza a doua a fost mult mai bună. În prime repriză am făcut greşeli, dar până la urmă jocul aşteaptă greşeala.
Vreau să îi felicit pe jucători, pentru că au revenit pe un teren foarte greu. Este o echipă formată din 10-15 jucători care joacă de trei ani împreună.
Jucătorii mei au avut spirit de sacrificiu, le-am spus să dea tot ce au mai bun pentru că putem reveni în joc. Este un punct important pentru noi, un punct de plecare, un punct la o echipă bună.
Cred că jucătorii încep să se simtă mai multe între noi. Trebuie să ne întărim dacă vrem mai mult, dacă ne dorim să rămânem în Superliga.
Nu avem fundaşi centrali. Suferim acolo. Avem foarte puţini jucători, nu avem dubluri pe posturi. E greu. Vedem, sper să se poată să aducem mai mulţi jucători.
Avem mulţi juniori, dar este diferenţă între Liga 1 şi Liga 2. Cred că putem să facem o echipă care să se poată bate la menţinerea în Liga 1”, a spus Mihai Teja după meci.