"Micul MAGICIAN!" Imagini senzationale din primul documentar facut despre Sanmartean in Europa! Un club a venit dupa el in Romania

Lucian Sanmartean FC Utrecht Steaua Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 24 Decembrie 2014, 13:03
Data actualizarii: Miercuri 24 Decembrie 2014, 13:10

Lucian Sanmartean este personajul principal al unui documentar realizat in premiera de un club din Europa despre mijlocasul Stelei.

Desi a evoluat doar 16 meciuri pentru Utrecht, Sanmartean ramane unul dintre cei mai spectaculosi fotbalisti din istoria clubului olandez. Acestia au lansat recent un documentar despre viata, cariera si talentul stelistului.

Cei de la Utrecht au venit in Romania sa vorbeasca cu Sanmartean, pe care il numesc "micul magician". "Aceasta este o porecla pe care Sanmartean a castigat-o pe merit. Jucatorul roman a fost, probabil, cel mai bun din istoria lui Utrecht. Pacat ca a jucat atat de putin. Alaturi de jocul sau spectaculos, Sanmartean a fost si extrem de fragil", scriu olandezii.

"Merg inainte si nu am de gand sa ma opresc", spune Sanmartean in clipul de prezentare lansat astazi pe internet (VIDEO MAI JOS)

Lucian Sanmartean a vorbit recent si in presa din Grecia despre perioada sa de la Panathinaikos si anii in care a ratat transferuri care l-ar fi putut ridica in topul Europei.

"Acum, la 34 de ani, va lucrurile diferit. Cand am ajuns la Panathinaikos aveam 24 de ani, eram tanar, vedeam diferit. Cred ca greselile din trecut transforma un barbat si ii determina soarta. Nu cred ca as schimba ceva, daca ar fi sa intorc timpul. Probabil asa trebuia sa fie viata mea. Ma simt responsabil pentru tot ce am facut si ma uit numai in prezent."

"Cel mai frumos moment al meu cu Panathinaikos a fost dubla. Momente de neuitat. Fiecare echipa care juca impotriva noastra a vrut sa dea tot ce avea mai bun, jucatorii voiau sa impresioneze. Panathinaikos era echipa cu cei mai multi suporteri si multi jucatori de atunci erau de nationala. Cel mai rau lucru a fost cand am plecat. Cu totii stim care era situatia la club, cu acel scandal de dopaj. A trebuit sa ma lupt sa demonstrez ca nu sunt vinovat de nimic. Am castigat, au recunoscut ca au gresit, si-au cerut scuze, mi-au oferit un nou contract, dar a fost prea tarziu."

"In primul an in Champions League cu Panathinaikos, agentul meu a vorbit cu mai multe cluburi de top din Europa. Aveam 24 de ani. Normal ca eram interesat, dar Panathinaikos a refuzat toate ofertele. Au vrut sa stau acolo. Cand am fost la Utrecht, stiu ca au fost discutii cu Ajax, PSV, dar din pacate au intervenit din nou accidentarile...", a povestit Sanmartean.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!