Metaloglobus a fascinat lumea fotbalului românesc, după ce a dat calculele hârtiei peste cap, a învins Poli Iași la baraj, și și-a câștigat locul în Superliga noastră, într-o premieră istorică.

Din păcate pentru formația bucureșteană, impactul cu fotbalul din prima ligă a fost dureros! Pentru că, între timp, Metaloglobus a devenit ciuca bătăilor, alături de o altă nou-promovată, Csikszereda. Dacă gruparea din Miercurea Ciuc se poate redresa, în această etapă – are meci, acasă, cu Universitatea Craiova (duminică, ora 16.15) -, în schimb, Metaloglobus tocmai și-a trecut în cont încă un eșec.

Sport.ro a oferit aici „filmul“ unui meci dramatic pentru formația antrenată de Mihai Teja, care a adâncit criza: cinci înfrângeri, în șase etape!

De trei ani n-a mai fost o asemenea echipă slabă în Superliga noastră

În acest moment, Metaloglobus și Csikszereda ocupă ultimele două locuri, având câte un punct. Ca să vedem când am mai avut asemenea formații, care au pornit atât de prost în campionat, trebuie să scormonim în arhivă.

Sezonul trecut, după șase etape, clasamentul era încheiat de cinci echipe cu câte 5 puncte după șase etape: Rapid, FCSB, Hermannstadt, Unirea Slobozia și Gloria Buzău. De remarcat că ultima formație a și picat în „B“, după play-out.

În 2023-2024, „lanterna roșie“ a fost luată de două echipe, după șase etape: FC Botoșani și Poli Iași, fiecare cu 3 puncte.

Doar în sezonul 2022-2023, deci acum trei ani, campionatul a pornit cu două echipe în mare suferință, cum e acum Metaloglobus. Atunci, după șase etape, Hermannstadt a avut 0 puncte, iar CS Mioveni avea 1 punct. Dintre cele două, CS Mioveni a retrogradat, în stagiunea respectivă, după play-out.