VIDEO Marian Aioani l-a cucerit pe Bergodi. Reacție de zile mari

marian aioani Cristiano Bergodi Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 26 Ianuarie 2024, 18:18
Data actualizarii: Vineri 26 Ianuarie 2024, 18:22

Dinamo - Rapid, meci din Superliga, are loc sâmbătă, de la 20:00, pe Arena Națională din București. 

Într-o conferință de presă care a avut loc vineri seara, la care a participat și Marian Aioani, înlocuitorul lui Horațiu Moldovan, antrenorul Cristiano Bergodi a vorbit despre portarul transferat de la echipa lui Gică Hagi, Farul Constanța. 

Tehnicianul italian l-a caracterizat prin câteva cuvinte mari pe goalkeeper-ul care a fost în vederile selecționerului pentru acțiunile naționalei, însă n-a apucat să debuteze la prima reprezentativă. 

FC Rapid întâlneşte, sâmbătă, de la ora 20:00, pe Arena Naţională din Capitală, formaţia Dinamo Bucureşti, într-o partidă contând pentru etapa a 23-a a Superligii.

Bergodi a spus că Aioani, portar care a mai jucat și la Chindia, se va adapta repede la Rapid: "Aioani are 24 de ani, este deja un portar cu experienţă, a câştigat titlul de campion anul trecut. Vine dintr-un mediu propice, nu se schimbă mult pentru el, pentru că şi noi vrem să jucăm".

În ceea ce îl priveşte pe Horaţiu Moldovan, transferat la Atletico Madrid, Bergodi a declarat că acesta face o imagine bună clubului Rapid.

"Moldovan era un jucător iubit în vestiar. Îi dorim toate cele bune, să aibă o carieră extraordinară în continuare pentru că e un portar de valoare. Aseară am văzut că a fost rezervă, mi-a plăcut când i-am văzut numele pe ecran. E clar că s-a dus într-un mediu bun pentru el. Va fi bine pentru el. Face o imagine bună Rapidului. El a avut nevoie de Rapid pentru a deveni un portar bun, plecând din Liga a II-a", a precizat tehnicianul italian.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!