Este vorba despre Alexandru Mitriță, unul dintre cei mai valoroși jucători ai Universității Craiova.
Dorința lui Gigi Becali de a-l transfera pe Mitriță a stârnit deja valuri de reacții în Bănie, însă patronul FCSB nu este descurajat de acest lucru, deoarece Mihai Rotaru nu și-a exprimat opoziția în legătură cu un posibil transfer al extremei stânga la campioana României.
Ilie Dumitrescu nu crede că Becali va reuși să-l transfere pe Mitriță
Fostul mare internațional Ilie Dumitrescu a auzit de planurile lui Gigi Becali și recunoscut că aducerea lui Mitriță ar fi "o lovitură extraordinară", însă a ținut să sublinieze faptul că transferul este improbabil.
"E greu, e foarte greu. E o lovitură importantă de imagine ca FCSB să ia cel mai bun jucător de la Craiova. Cum a fost și la CFR.
Diferența față de tine și ceilalți este că prețul la tine e de butic de lux, diamantele tale sunt foarte valoroase și nimeni nu intră să ia de la FCSB. Eu zic că la Mitriță nu poți. E clar că ar fi o afacere. Cât ai oferit tu?
Ar fi afacere, dar eu nu cred că Rotaru, cum îl știu eu, ca orgoliu, ar accepta. Gigi, ar fi o lovitură extraordinară să iei cel mai bun mijlocaș stânga din campionat.
Păi, ce e? E un transfer normal? Cum a fost cu Cisotti? Ăla a fost un transfer normal. Ar fi o lovitură să-l iei pe Mitriță. Dacă-l iei pe Mitriță, te felicit de zece ori", a spus Ilie Dumitrescu, potrivit Digisport.
Mitriță a fost cel mai eficient jucător al Craiovei în acest sezon. A bifat 38 de partide în toate competițiile, reușind să înscrie de 18 ori și să ofere alte șapte pase decisive.
4 milioane de euro este cota de piață a fotbalistului Universității Craiova, potrivit Transfermarkt.