Mirel Rădoi (44 de ani) a oferit una din fazele memorabile din ultimii ani, când a trebuit să plece de la interviul său, de după Universitatea Craiova – Rapid (1-2), pe motiv că a fost copleșit de lacrimi.
De atunci, în ultimele 24 de ore, foarte mulți analiști de la noi au încercat să găsească explicații pentru o astfel de reacție, unică în istoria recentă a campionatului nostru din partea unui antrenor. Cam toți cei care au comentat imaginile cu Rădoi au ajuns la concluzia că acesta s-a simțit „trădat“ de jucătorii săi într-un moment în care Craiova avea șanse la titlu.
De aceeași părere a fost și Gigi Becali, în linii mari, doar că, în stilul său caracteristic, acesta a lăsat orice urmă de empatie deoparte și a dat vina chiar pe Rădoi pentru situația care s-a creat, la Craiova! În dialog cu Fanatik, latifundiarul din Pipera a spus că Rădoi plătește acum din cauza unei greșeli pe care o face la toate echipele sale: se apropie prea mult de jucătorii săi!
„Este bine să iubești (n.r. – jucătorii), dar să iubești ca frate mai mare, nu ca frate de aceeași vârstă. Trebuie să știi de frica fratelui mai mare. El te iubește, dar poate să-ți dea și o palmă. M-am luat de un jucător care mă enerva pe mine (n.r. – când Rădoi era antrenor la FCSB), nu mai țin minte cine. El (n.r. – Mirel Rădoi) s-a supărat pe mine și atunci mi-am dat seama că îi iubește prea mult pe jucători și nu vrea să-i cerți deloc și, ca atare, nici el nu-i ceartă deloc. Ăsta e un minus“, a spus patronul roș-albaștrilor.
„Au mâncat bătaie? Distrus tot!“
Mai departe, Becali și-a expus filosofia în ceea ce privește relația cu jucătorii și a spus că Rădoi ar fi trebuit să facă prăpăd, săptămâna trecută, când Craiova a fost învinsă de Universitatea Cluj cu 2-1!
„Craiova a mâncat bătaie, la Cluj. Păi, atunci trebuia distrus tot! Ca să vadă jucătorii că fratele mai mare (n.r. – Mirel Rădoi), care ne iubește pe noi, s-a supărat rău de tot, ca să mai știe și puțin de frică. Eu spun asta din experiență. Părintele ce nu-și altoiește copilul… Zice la Cartea Sfântă, nu zic eu“, a continuat Gigi Becali.
„Rădoi a plâns din cauza orgoliului“
Patronul FCSB-ului a insistat apoi că, la FCSB, orice jucător, indiferent de numele său, poate fi călcat în picioare, la primul meci mai puțin reușit!
„Bîrligea, cel mai bun care m-a calificat. Mulțumesc, mă înclin în fața lui, dar un singur meci dacă nu-l faci bun, te distrug! Cum pregătește Mirel (n.r. – meciurile), nu o face nimeni. Dar așa…îi scapă unul dintre cele mai importante detalii (n.r. – că nu e sever cu jucătorii săi). Acum, a avut o răbufnire de orgoliu, că l-au trădat frații lui. El trebuie să înțeleagă un lucru: jucătorii nu pot fi frați, cât timp tu ești antrenor. Ei trebuie să fie slujitorii pe care îi iubești și le faci toate dorințele, dar cine nu joacă cum trebuie… paradeală, imediat după meci“, a mai spus Gigi Becali.
„Rădoi n-a plâns din cauza eșecului, ci din cauza orgoliului. Are păcatul mândriei“, a fost concluzia latifundiarului.