OFICIAL Lovitură de proporții pentru CFR Cluj! Ardelenii au transferat un belgian produs de Antwerp

CFR Cluj Antwerp Japhet Muanza Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 04 Octombrie 2022, 21:11
Data actualizarii: Marti 04 Octombrie 2022, 21:07

CFR Cluj a oficializat un nou transfer.

CFR Cluj și-a mai adăugat un nume pe lista transferaților, însă de data aceasta fotbalistul născut în Belgia va trece mai întâi pe la echipa a doua.

„Bun venit, Muanza Japhet Emmanuel!

Suntem bucuroși să vă anunțăm că Muanza Japhet Emmanuel, fundaș central în vârstă de 21 ani, este noul fotbalist al echipei noastre secunde. 

Fotbalistul născut în Belgia a evoluat până acum la academia celor de la Royal Antwerp.

Îi dorim multă baftă și cât mai multe realizări la clubul nostru!”, se arată în comunicatul emis de CFR Cluj pe pagina oficială de Facebook.

Japhet Muanza este un fundaș central născut în 2001, cu înălțimea de 1,90 m. S-a născut în Antwerpen, Belgia și este produsul academiei clubului de fotbal Antwerp, prima clasată în actuala stagiune din Jupiler Pro League. 

CFR Cluj, în perioada de mercato

Veniri - Vito Hammershoy-Mistrati (29 ani / mijlocaș central / Randers / 400.000 de euro), Jefte Betancor (28 ani / atacant / FCV Farul / 300.000 euro), Denis Kolinger (28 ani / fundaș central / Vejle BK / 150.000 de euro, împrumutat), Karlo Muhar (26 ani / închizător / Lech Poznan / 100.000 de euro), Jean-Claude Billong (28 ani / fundaș central / Clermont Foot / liber de contract), Rangelo Janga (30 ani  / atacant / Apollon Limassol / liber de contract), Cephas Malele (28 ani / atacant / Al Tai Hail FC / împrumutat), Ze Gomes (23 ani / atacant / Seregno Calcio / liber de contract), Simone Scuffet (26 ani / portar / APOEL Nicosia / liber de contract),  Karlo Brucic (30 ani / fundaș stânga / FC Koper / liber de contract), Christopher Braun (30 ani / fundaș dreapta / FC Botoșani / liber de contract), Niakate Abdoulaye (22 ani / fundaș central / FC San Pedro / liber de contract), Carl Davordzie (22 ani / atacant / Virtus Camposanto / liber de contract).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!