Laszlo Dioszegi vine cu primele după calificarea lui Sepsi în play-off: "Sunt bucuros ca un copil, îmi vine să plâng"

Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 08 Martie 2024, 23:46
Data actualizarii: Vineri 08 Martie 2024, 23:44

Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi OSK, a fost foarte emoționat la finalul meciului cu Petrolul, câștigat de echipa sa, 2-1, în urma căruia covăsnenii s-au calificat în play-off.

Echipa antrenată de Bernd Storck a condus la pauză cu 1-0 după golul lui Florin Ștefan, din minutul 14, însă Petrolul a egalat târziu, în minutul 87, prin Albion Berisha. La acest rezultat, U Cluj era în play-off, însă Gabriel Debeljuh a înscris în minutul 90+2, iar Sepsi a urcat pe 6 și a intrat în play-off.

Laszlo Dioszegi, după calificarea lui Sepsi în play-off: "Sunt bucuros ca un copil, îmi vine să plâng"

La finalul meciului, Dioszegi s-a descris drept "bucuros ca un copil" și i-a felicitat pe jucătorii săi, care "au luptat ca niște tauri".

Patronul lui Sepsi a anunțat că cei mai mulți jucători au clauze în contract prin care primesc aproximativ 5.000 de euro pentru calificarea în play-out. La această sumă se adaugă 900 de euro, prima pentru victoria contra Petrolului din această seară.

Dioszegi a dat asigurări că Sepsi nu va face un simplu act de prezență în play-off și va lupta de la egal contra fiecărui adversar - FCSB, Rapid, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Farul Constanța.

"Sunt bucuros ca un copil. Îmi vine să plâng. Sincer, n-am crezut că vom câștiga și că rezultatele indirecte vor fi pentru noi. Vreau să mă duc să felicit băieții. Au luptat extraordinar! Cine a văzut meciul și-a dat seama că 100 de minute au dat tot băieții. Vă spun sincer, când a egalat Petrolul n-am mai crezut în victorie, dar iată că fotbalul te pedepsește, dar te și răsplătește.

Am luptat ca niște tauri. Jos pălăria în fața jucătorilor! Am arătat încă o dată că suntem o echipă imprevizibilă, care merită să fie în primele 6.

Până la urmă, am ajuns acolo unde ne e locul. Nu vreau să spun cuvinte mari. Dacă reușim să câștigăm 2-3-4 meciuri, bravo băieților! Vom fi toți mândri. Ne vom lupta la fiecare meci de la egal la egal. Noi jucăm mereu pe teren și vom arăta întregii țări că vom lupta la fiecare meci. Noi vrem să jucăm fotbal și să câștigăm toate meciurile.

Era o cale mult mai ușoară în play-out să ajungem în cupele europene, dar nu depunem niciodată armele. Avem 10 meciuri foarte grele, iar jucătorii își vor da toată silinița. 

Le voi spune băieților că ăsta e spiritul lui Sepsi! S-au sacrificat, au luptat ca niște tauri și au meritat cu prisosință. Fiecare jucător are o primă specială, este stipulată în contract. Cred că în jur de 5.000 de euro primește majoritatea jucătorilor pentru calificarea în play-off. Pentru acest meci, prima a fost de 900 de euro pentru victorie, pe lângă cei 5.000 de euro", a spus Laszlo Dioszegi, după meciul de la Ploiești.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!