La fel ca în sezonul trecut, Dinamo se numără printre echipele care luptă cu șanse reale pentru accederea în play-off. De această dată, "câinii" vor să facă un pas înainte, iar Zeljko Kopic anunță că obiectivul său personal este de a duce echipa într-o cupă europeană.
Zeljko Kopic: "Toată lumea vrea titlul pentru Dinamo, dar obiectivul meu e să jucăm în cupele europene"
Fanii lui Dinamo visează la titlu, însă Zeljko Kopic este mai rezervat. Antrenorul croat spune că așteaptă patru transferuri în această iarnă care să îi ofere mai multe soluții începând cu primele meciuri din 2026.
"Mai sunt multe meciuri de jucat. Dacă ne uităm la clasament, vedem diferențe mici între echipe, deci nu se va putea stabili nimic nici măcar în ianuarie. Obiectivul meu personal este ca Dinamo să joace în cupele europene sezonul următor. Toată lumea vrea titlul, dar pentru titlu avem nevoie să muncim foarte mult, să fim foarte inteligenți și să luăm decizii bune.
Da, avem nevoie și de transferuri, căutăm. Vrem să transferăm patru jucători, plus sau minus. Am clarificat totul și lucrăm la asta.
Eu sunt mulțumit la momentul actual de lot, dar trebuie să acoperim anumite poziții. Trebuie să accept că Dinamo se construiește pas cu pas. Nu pot să cer ceva ce nu ne permitem. Trebuie să înțelegem unde ne aflăm", a spus Zeljko Kopic, într-un interviu pentru PRO TV.