Jucătorul care l-a impresionat pe Adi Mutu în Hermannstadt - Rapid: "Extraordinar! O risipă de energie incredibilă"

Rapid Adrian Mutu Hermannstadt Xian Emmers Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 14 Octombrie 2022, 23:31
Data actualizarii: Vineri 14 Octombrie 2022, 23:29

Rapid a învins FC Hermannstadt, la Mediaș, scor 2-0, în runda a 14-a din Superliga, iar giuleștenii s-au apropiat pentru moment la două puncte de liderul Farul Constanța.

Xian Emmers, cu o execuție spectaculoasă cu călcâiul, și Dragoș Grigore, cu o lovitură de cap după un corner, au marcat pentru Rapid în minutele 75, respectiv 78, aducând astfel victoria pentru Rapid, care nu câștigase în precedentele două runde.

Adi Mutu, laude pentru Xian Emmers după Hermannstadt - Rapid

După meci, Adi Mutu a explicat că se aștepta la un joc în care Hermannstadt să prefere să joace doar pe contraatac și l-a lăudat pe Xian Emmers, mijlocașul care a reușit un gol extrem de spectaculos.

"În meciul de azi, pe un teren foarte greu, am fost puțin dezavantajați pentru că suntem o echipă de posesie. În multe momente am lăsat acest joc și am aplicat un joc de luptă pentru că asta cerea jocul. S-a terminat bine, până la urmă. Știam că va veni golul, am dominat tot meciul. Hermannstadt s-a bazat doar pe contraatac, iar asta am înțeles din primul minut. Ei atacă foarte bine spațiile cu jucătorii și, chiar dacă am avut puțin emoții, am controlat meciul și cred că e o victorie meritată.

Întreaga fază de la golul lui Emmers a fost frumoasă. Emmers a făcut un meci extraordinar, o risipă de energie incredibilă. E un jucător care poate acoperi mai multe poziții, ceea ce e foarte bine pentru noi. 

Atunci când faci un joc ca al nostru, când domini adversarul și încerci să construiești, iar adversarul se închide, normal că apar și riscurile, cum ar fi să împingem fundașii laterali. Există acest risc atunci când joci între linii ca echipa adversă să plece pe contraatac. Altfel, n-am putut avea superioritate numerică sau teritorială, iar lucrurile ar sta altfel.

Fanii sunt alături de noi tot timpul. Mă bucur că le-am putut oferi victoria. Ne așteaptă un drum lung, dar suntem pe o traiectorie bună. Mergem înainte gândindu-ne la ce trebuie să facem, dar trebuie să fim precauți", a spus Adrian Mutu.

În urma acestui rezultat, Rapid a ajuns la 28 de puncte și ocupă locul 2, la două lungimi de liderul Farul, care are un meci mai puțin. În runda următoare, giuleștenii se vor înfrunta chiar cu formația lui Gică Hagi.

De partea cealaltă, Hermannstadt ajunge la la trei înfrângeri consecutive și se află pe locul 4, cu 22 de puncte. Pentru sibieni urmează meciul din deplasare cu FC U Craiova.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!