Formația gazdă s-a impus în etapa a opta din SuperLiga, grație celor două goluri înscrise de Martin Pascual, în minutele 36 și 78. Pentru oaspeți a punctat David Miculescu, pe finalul partidei, în minutul 84. Duelul a fost unul tensionat, fiind marcat de două eliminări: Andre Duarte a văzut cartonașul roșu în prima repriză (minutul 31), iar Cătălin Cîrjan a fost trimis la vestiare în prelungiri (90+1).
Ilie Dumitrescu, impresionat de un roș-albastru după derby-ul din Dinamo: „Cel mai bun”
FCSB a pierdut duelul cu rivala Dinamo, scor 1-2, însă un fotbalist de perspectivă a reușit să-i atragă atenția lui Ilie Dumitrescu.
Tânărul care s-a remarcat în derbi
Deși FCSB a pierdut partida, Ricardo Pădurariu a avut o evoluție constant bună, lucru remarcat și de fostul internațional Ilie Dumitrescu.
„Pădurariu a fost la un nivel senzațional. Pădurariu a fost cel mai bun jucător al FCSB-ului, de departe”, a spus fostul internațional român, analizând prestația roș-albaștrilor.
Potrivit platformei de specialitate Transfermarkt, cota de piață actuală a lui Ricardo Pădurariu se ridică la suma de 550.000 de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News







