La final, noul tehnician al "marinarilor" a trimis "săgeți" către brigada condusă de Horia Mladinovici.

Partida de la Botoșani a avut parte de mai multe momente controversate. În minutul 26, constănțenii au cerut un penalty, dar centralul Mladinovici, chiar și după consultarea VAR, a rămas ferm pe decizia inițială. Mai mult, golul gazdelor, marcat de Mailat în minutul 61, a venit în urma unei faze la care Farul a reclamat un fault în atac. Pentru ca tabloul să fie complet, "marinarii" au încheiat meciul în 10 oameni, după eliminarea lui Victor Dican în minutul 86.

Zicu: "Sper să nu se supere nimeni"

Întrebat la finalul jocului pe tema arbitrajului, Ianis Zicu a evitat un atac direct, dar a lăsat să se înțeleagă clar nemulțumirea sa. "A fost o partidă grea. După minutul 20, echipa mea a fost mai bună și sper să nu se supere nimeni, așa cum nici eu nu mă supăr pe deciziile de arbitraj luate astăzi. Cei care s-au uitat la meci pot să judece obiectiv. Analiza arbitrajului o fac cei care conduc arbitrajul", a spus tehnicianul.

În ciuda startului cu stângul, Zicu s-a declarat încrezător în potențialul echipei sale de a-și atinge obiectivul. "Am început sezonul cu un punct obținut pe un teren dificil, în condiții grele. Obiectivul nostru este calificarea în play-off și cred că avem capacitatea să îl îndeplinim", a transmis antrenorul Farului.