FCSB - FC Botoșani, din etapa a 5-a din SuperLiga, s-a încheiat în favoarea roș-albaștrilor, scor 3-2. Elevii lui Marius Baciu au dat lovitura în minutul 90+6, când Octavian Popescu, în urma unei faze superbe, i-a pasat decisiv lui Daniel Bîrligea, iar atacantul a marcat și a adus cele trei puncte.
Sabin Ilie îi ia apărarea lui Octavian Popescu
La scurt timp după fluierul final, Octavian Popescu, în ciuda reușitei, a ieșit nervos de pe teren. La flash-interviu, atacantul a mărturisit că este supărat. Motivul? Lipsa minutelor din ultimele meciuri.
Deși declarațiile lui Octavian Popescu au deranjat, Sabin Ilie a sărit în apărarea sa. Fostul golgheter de la Steaua a expus că România are nevoie de un astfel de fotbalist. Ca o paralelă, Ilie a transmis că, după părerea sa, Juri Cisotti, fotbalist extrem de apreciat la noi în campionat, nu are același „sânge” precum Tavi Popescu.
„De Tavi Popescu are nevoie România, de fotbaliști cu calitate! În cea mai mare viteză! Chiar dacă a avut noroc. Acum îi luăm din merite că sunt ăia slabi? Și ideea în sine. În cea mai mare viteză! Uite, de exemplu, Cisotti. Un fotbalist foarte bun. Are momente în prima repriză în care ajunge să centreze, dar acolo nu trebuie să centreze.
Dar nu are sânge. Acolo se ia 1 contra 1. E un jucător foarte bun Cisotti, dar nu are calitățile lui Tavi Popescu. Când intra în careu cu mingea la picior, intră în cea mai mare viteză”, a declarat Sabin Ilie, potrivit Fanatik.
















