După un sezon eșuat la U Cluj, atacantul armean Artur Miranyan a plecat din Superligă și își va continua cariera în străinătate.
Adus de ardeleni din postura de golgheter al campionatului armean și titular în naționala Armeniei, Miranyan a jucat 21 de meciuri în sezonul trecut, reușind să înscrie doar 3 goluri.
Acum, el a fost prezentat oficial de Bnei Sakhnin FC din prima ligă din Israel.
”Artur Miranyan, număr 9 în vârstă de 29 de ani, a semnat cu Bnei Sakhnin pe un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă unul.
Jucătorul are o înălțime de 1,79 metri și a jucat pentru naționala Armeniei de 16 ori după ce anterior evoluase la reprezentativele de juniori ale Ucrainei.
El vine de la Universitatea Cluj, din prima ligă a României, unde în ultimul sezon a înscris 3 goluri în cele 21 de apariții.
În sezonul 2023-2024 a fost golgheterul campionatului din Armenia, cu 23 de reușite în 36 de partide jucate pentru Noah Erevan, care a încheiat atunci pe locul 2”, a anunțat Bnei Sakhnin, club care este susținut în primul rând de arabii israelieni.
U Cluj revine azi în cupele europene după o pauză de 30 de ani
Altfel, U Cluj revine astăzi în cupele europene după o pauză de 30 de ani cu meciul din deplasare de la Erevan cu Ararat-Armenia din turul 2 preliminar din Conference League (prima manșă), LIVE TEXT pe Sport.ro de la ora 19:00.
Dacă îi elimină pe armeni, clujenii vor avea ca adversară în turul 3 preliminar Conference League pe învingătoarea din meciul FK Aktobe (locul 3 din Kazahstan) - Sparta Praga (locul 4 din Cehia).
Echipă înființată în 1919, vicecampioană (1932-1933), câștigătoare a Cupei României (1964-1965 / + alte cinci finale) și finalistă a Cupei Ligii (1997-1998), Universitatea Cluj a avut doar trei participări în cupele europene.
În ediția 1965-1966 a Cupei Cupelor, "Șepcile Roșii" au trecut în primul tur de Wiener Neustadter (Austria / 1-0, 2-0), apoi au cedat în fața lui Atletico Madrid (Spania / 0-2, 0-4), într-un sezon în care "Colchoneros" câștigau titlul de campioană în Primera Division.
În stagiunea 1972-1973 a Cupei UEFA, clujenii au pierdut printre degete calificarea din primul tur în fața lui Levski Sofia (Bulgaria), după 4-0 pe teren propriu și 1-5 pe "Gerena".
Ultima participare în cupele europene a "alb-negrilor" a avut loc în ediția 1995 a Cupei Intertoto, când au întâlnit pe HB Torshavn (Islanda / 0-0), Tromso IL (Norvegia / 0-1), Germinal Ekeren (Belgia / 1-4), și FC Aarau (Elveția / 2-3), terminând pe ultimul loc în Grupa 3. Ioan Andone era pe banca tehnică, iar în lot se găseau jucători valoroși, precum Zoltan Ritli, Adrian Falub, Vasile Jula, Vasile Brătianu, Radu Sabo, Ovidiu Maier, Zoltan Kadar, Alin Bănceu, Horațiu Cioloboc, Cosmin Mariș sau Petre Grigoraș.