"Gigi, ma vrei la Steaua?!" Atacantul cu 11 goluri in 18 meciuri care se propune pentru transfer si vrea sa il faca uitat pe Alibec: "Vreau sa il conving pe Becali sa ma ia"

Steaua FCSB Gigi Becali Ndiaye Mediop Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 29 Noiembrie 2017, 10:03
Data actualizarii: Miercuri 29 Noiembrie 2017, 18:25

Steaua traverseaza o criza de ineficienta pe care nu a mai vazut-o de cateva zeci de ani.

Formatia ros-albastra a acumulat trei partide consecutive fara gol marcat, chiar daca are in lot fotbalisti precum Denis Alibec, Constantin Budescu ori Harlem Gnohere.

Stelistii cauta solutii pentru a rezolva criza din ofensiva, iar Nicolae Dica spera ca fotbalistii sai sa sparga gheata in partida din Cupa Romaniei cu ACS Poli, programata joi seara, de la 21:30, IN DIRECT la ProTV.

Daca Alibec si Gnohere nu vor reusi nici in acest meci sa inscrie, un fotbalist de la Timisoara, insa de la o alta echipa din oras, se propune pentru transfer.

Golgheterul Ripensiei Timisoara, Ndiaye Mediop (26 de ani), autor a 11 goluri in 18 meciuri, spune ca viseaza la un transfer.

Mediop e la primul sau sezon in liga a doua si e al doilea golgheter, dupa Bogdan Rusu, de la Hermannstadt, care a marcat de 12 ori.

"Steaua este echipa care imi place cel mai mult! Acolo e tot ce iti trebuie in fotbal, sunt conditii, tot! Imi place Gnohere, este un jucator pe care il urmaresc foarte mult. Imi place de cand juca la Dinamo, de acolo am inceput sa ma uit ce face",
a spus Ndiaye Mediop.

"Gigi Becali este un om bun, ar trebui 10 ca el pentru ca fotbalul din Romania sa mearga mai bine. Vreau sa il conving sa ma ia, vreau sa ajung acolo. In fotbal nu stie nimeni ce si cum. Daca joc bine, de ce nu?", a mai spus atacantul.

Ndiaye Mediop este nascut in Senegal si are 26 de ani. Acesta a mai evoluat la Olimpique De Saint Louis (Senegal) si CS Ghiroda (liga a patra).

Sursa FOTO: Ripensia Timisoara

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!