VIDEO EXCLUSIV Gigi Becali, „vrăjit” de jucătorul FCSB-ului: „El e Sfinxul! E demențial! Zici că a devenit Messi!” 

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 10 Octombrie 2022, 11:54
Data actualizarii: Luni 10 Octombrie 2022, 12:12

Gigi Becali, încântat de „perla” sa după victoria contra Petrolului Ploiești, 2-0. 

FCSB a câștigat meciul cu Petrolul Ploiești, 2-0, din runda a 13-a a Superligii. Cu acest succes, elevii lui Nicolae Dică (42 ani) au urcat două poziții, până pe locul 12, și s-au apropiat la 4 puncte de ultimul loc de playoff, ocupat de Universitatea Craiova, care are 14 puncte. 

Gigi Becali știe de ce Andrei Cordea traversează acum o perioadă excelentă 

La meciul contra „lupilor galbeni”, Gigi Becali (64 ani) a fost încântat de Andrei Cordea (23 ani). Patronul FCSB-ului este impresionat de efortul fizic pe care-l depune extrema sa, atât în meciurile oficiale, cât și în antrenamente. Mai mult, omul de afaceri a venit cu o nouă teorie cu privire la evoluții modeste ale lui Cordea până la transferul lui David Miculescu (21 ani) de la UTA Arad, în schimbul a 1,7 milioane de euro. Gigi Becali susține că performanțele jucătorului de bandă al viceampioanei României au fost afectate de COVID. 

„Cordea e demențial, ce să-i zic eu lui Cordea? El e Sfinxul. Ce pot să-i spun? Și fază de apărare, și unu contra unu, tot! N-ai ce. Spunea MM că, dacă îl vezi la antrenamente, zici că ăsta e devenit Messi, adică felul în care joacă unu contra unu. Eu aveam mare încredere în el. Știți că l-am tot ținut. Se spunea că pierde toate mingile, că ne distruge. Le-am zis: 'Băi, l-a distrus COVID-ul!', că te distuge COVID-ul. O să se termine COVID-ul și o să vedeți cine e Cordea. Lumea nu-și dă seama, COVID-ul a lucrat multă vreme. Un an, doi ani, la unii oameni poate și mai mult. Sunt dovezi științifice că îmbătrânește celula și scade durata de viață cu  aproximativ 10 ani”, a declarat Gigi Becali la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena. 

În acest sezon, în 17 meciuri în toate competițiile pentru FCSB, Andrei Cordea a izbutit să marcheze de 5 ori și să ofere două pase decisive. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!