VIDEO Gigi Becali: "Ei doi îmi plac foarte mult!"

Gigi Becali FCSB Joyskim Dawa Vlad Chiriches Superliga Gigi Becali
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Joi 24 August 2023, 18:10
Data actualizarii: Joi 24 August 2023, 18:23

Patronul de la FCSB zice că are "ochi buni" la transferuri. 

Chiar dacă mai e sfătuit din când în când de oameni din fotbalul românesc, Gigi Becali pretinde în dese rânduri că ia deciziile singur în privința fotbaliștilor "lăsați" să plece sau în privința jucătorilor aduși la gruparea care nu a mai cucerit campionatul din 2015, de când antrenor era Constantin Gâlcă. În actualul sezon, omul de afaceri are planuri mari și a revenit la optimismul său dătător de multe ori de secvențe haioase. 

Gigi Becali a jucat cartea câștigătoare

Sfătuit în urmă cu peste un deceniu de Victor Pițurcă să se bazeze numai pe jucători tineri români, Becali a pus în practică recomandarea fostului antrenor al Stelei doar o perioadă. Ulterior, a revenit la strategia sa și și-a trecut în agendă nume de fotbaliști străini. Unii s-au dovedit adevărate țepe, alții au dat randament. 

  • Gigi Becali și Dawa

Pentru Elias Charalambous, antrenorul de la FCSB, situația în privința lotului e una mai bună în acest sezon. Antrenorul cipriot beneficiază de dubluri pe posturi și poate alinia oricând două echipe de valori apropiat egale. Gigi Becali a făcut doar trei transferuri în această vară - Ngezana, Damjan Djokovic și Alexandru Băluță. Sud-africanul nu a intrat deocamdată într-un meci oficial, iar patronul roș-albaștrilor a vorbit despre stoperul adus în vară. 

Becali, un tip generos cu laudele

Becali a lăsat să se înțeleagă că fundașii centrali pe care a mizat Charalambous, Dawa și Chiricheș, nu pot fi scoși, deocamdată, din primul 11. 

"El o să intre și când va intra nu-l va mai scoate deloc, dar mai greu acum cu Dawa și Chiricheș, care îmi plac foarte mult. Chiricheș va crește și mai mult. O să vedem și cu Ngezana. N-am dat 2 milioane pe el, am dat 600.000. Am luat eu pe Cordea, care era rezervă, 1.315.000", a declarat Gigi Becali, la Digisport.

Formula-tip a FCSB-ului 

Târnovanu - Pantea, Dawa, Chiricheș, Radunovic - Șut, Olaru, Djokovic - O. Popescu (Băluță), Compagno, Coman

VIDEO Gigi Becali, declarații după FCSB - Poli Iași 2-1

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!