Gigi Becali e descurajat: „Cine cumpără FCSB-ul, cumpără și acest risc major! Nu e nimeni nebun!”

Gigi Becali csa steaua Dinu Gheorghe FCSB Superliga Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 30 Aprilie 2023, 19:45
Data actualizarii: Duminica 30 Aprilie 2023, 19:45

Gigi Becali nu a primit un veste bună, după ce a anunțat că FCSB-ul este de vânzare pentru 25 de milioane de euro. 

FCSB a acuzat runda trecută modul în care Horațiu Feșnic (33 ani) a judecat faulturile lui Răzvan Onea (24 ani) și Dragoș Grigore (36 ani) asupra lui Florinel Coman (25 ani) și Andrea Compagno (27 ani). Jucătorii Rapidului au văzut doar cartonașul galben, în ciuda faptului că intervențiile au fost brutale, iar acest lucru l-a făcut pe Gigi Becali să anunțe că se retrage din fotbal și că clubul este de vânzare pentru 25 de milioane de euro. 

Dinu Gheorghe nu vede vânzarea FCSB-ului atât de facilă 

Dinu Gheorghe este de părere că până disputa din tribunale dintre FCSB și CSA Steaua nu se va rezolva, clubul lui Gigi Becali nu se va vinde. Fostul președinte al Rapidului a amintit că „militarii” pretind 37 de milioane de euro pentru folosirea mărcii „Steaua București” de către echipa din Liga 1, în perioada 2003-2015, iar această sumă colosală poate cădea pe umerii noului investitor. 

„Domnul Becali este de multe ori imprevizibil. Va încerca să țină echipa la un nivel sus, ca până acum. Nu cred că va renunța. Nu cred că se va găsi cineva care să vină să cumpere clubul când e această dispută cu CSA. Aici este exact ca la Dinamo cu planul de reorganizare: cât timp nu s-a reglat această poveste cu CSA-ul, cu acea sumă de bani care trebuie plătită. Am văzut că cine cumpără FCSB-ul cumpără și cu acest risc major. E și plusul, e și minusul. Dacă rămân 37 de milioane de plătit de FCSB către CSA… În momentul ăla… Nu cred că e nebun nimeni”, a spus Dinu Gheorghe pentru ProSport

Până la trecerea la un nou acționariat, FCSB va juca în Bănie împotriva Universității Craiova, în runda a șasea a play-off-ului, de la 21:00, LIVE TEXT pe www.sport.ro.

Clasament play-off 

 

1. Farul Constanța - 43 de puncte, cu un meci în plus 

2. CFR Cluj - 38 de puncte 

3. FCSB - 37 de puncte 

4. Universitatea Craiova - 35 de puncte 

5. Rapid - 31 de puncte 

6. Sepsi OSK - 25 de puncte 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!