Mamadou Thiam, atacantul senegalez de 30 de ani de la Universitatea Cluj, a semnat cu campioana României. Mutarea s-a făcut pentru suma de 50.000 de euro, iar la schimb ardelenii l-au primit definitiv pe Andrei Gheorghiță.

Gigi Becali a spus tot! De ce l-a adus pe Mamadou Thiam la FCSB

Thiam, revenit în România în această vară după experiențele din Kuweit și Arabia Saudită, a fost dorit insistent de Gigi Becali, care a dezvăluit motivul pentru care a insistat pentru el.

„Voiam un nouar puternic, care să protejeze mingea. Thiam e mai puternic decât Bîrligea. Eu de doi ani îl urmăresc și acum așa a vrut Dumnezeu, să-l iau”, a declarat patronul la Digi Sport.

Atacantul va câștiga la FCSB un salariu lunar de 30.000 de euro, de trei ori mai mult decât primea la Universitatea Cluj. Thiam are în CV echipe precum Dijon, Barnsley, Clermont, Oostende și Nancy, dar și două goluri pentru naționala U20 a Senegalului.

Pe FCSB o așteaptă un duel cu Aberdeen

FCSB va înfrunta Aberdeen joi, 21 august, de la ora 21:45, în prima manșă a play-off-ului pentru grupele Europa League. Partida va fi transmisă în exclusivitate pe VOYO. Returul este programat o săptămână mai târziu, pe 28 august, pe Arena Națională.