Gică Hagi a dat lovitura cu un jucător ”repatriat”: ”Joacă din talent. Nu e la capacitate maximă, e la 50 la sută”

Gheorghe Hagi Farul Constanta Tudor Baluta Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 01 Octombrie 2022, 10:25
Data actualizarii: Sambata 01 Octombrie 2022, 10:26

Gică Hagi a transferat mai multe nume sonore la Farul în această vară.

Unul dintre jucătorii transferați este Tudor Băluță (23 de ani), revenit sub comanda ”Regelui” după experiența nereușită de la Brighton. Hagi are încredere că fostul internațional de tineret va arăta din ce în ce mai bine pe teren.

Gică Hagi: ”Băluță joacă din talent”

”La Băluţă e talent mult. Joacă din talent, nu cred că e la capacitate maximă. E la 50%. La el a fost dur, doi ani de accidentări, nu a fost uşor”, a spus Gică Hagi, la Orange Sport.

Nouă meciuri a bifat Băluță îna cest sezon pentru Farul, pentru care a marcat un singur gol și a oferit două pase decisive.

Băluță a avut o perioadă ”de coșmar” la Brighton, club care l-a cumpărat pentru 2,9 milioane de euro de la Viitorul, actuala Farul. Românul nu a prins niciun minut în Premier League și a fost împrumutat în ultimele sezoane la echipe precum ADO Den Haag și Dinamo Kiev.

1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Tudor Băluță, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!