La momentul redactării acestui articol, „câinii” sunt lideri, cu 44 de puncte, urmați de Universitatea Craiova (43) și Rapid (42).
În spatele podiumului se află FC Argeș (40), FC Botoșani (38), iar ultima poziție de play-off este ocupată de UTA Arad, cu 35 de puncte.
În schimb, rivalele din Capitală, FCSB, sunt abia pe locul 9, cu 31 de puncte, în timp ce CFR Cluj are 29.
Giani Kiriță s-a convins: „Dinamo chiar se bate la titlu!”
Fost campion cu Dinamo, Giani Kiriță privește cu entuziasm parcursul echipei antrenate de Zeljko Kopic.
După victoria obținută la Sibiu, 2-1 cu Hermannstadt, Dinamo a urcat temporar pe primul loc, iar fostul căpitan din Ștefan cel Mare spune că lupta la titlu este cât se poate de reală.
„La ora actuală, contează punctele. În viața unei echipe mari, mai ales când te bați la titlu, asta e cel mai important. Iar Dinamo chiar se bate la titlu! Nu toate meciurile pot fi spectaculoase. Mai sunt partide în care joci mai slab, dar câștigi, iar asta face diferența”, a spus Kiriță pentru GSP.
Fostul fundaș recunoaște că și-ar fi dorit câteva transferuri în plus, dar consideră că lotul actual are forța necesară pentru a rămâne sus.
„Ar fi fost bine să mai vină doi-trei jucători, dar și așa suntem pe drumul cel bun. Dinamo se bate la titlu cu Craiova și cu Rapid. Craiova mi se pare cea mai periculoasă. Experiența din play-off-ul trecut va conta mult, echipa e mai matură acum și va aborda altfel finalul de sezon”, a concluzionat Giani Kiriță.
Pentru Dinamo urmează meciul pe teren propriu cu Petrolul Ploiești din etapa #24. Cele două formații se vor duela vineri, 30 ianuarie, nu mai devreme de ora 20:00, LIVE TEXT pe Sport.ro.