Iată starea de fapt de la CFR:
- În precedentele patru meciuri, luase 13 „boabe”! Șapte în „dubla” cu Tromso, din Conference League, și câte trei cu Rapid și Corvinul, ultima o nou promovată.
- De la formația clujeană au plecat în ultima săptămână doi dintre cei mai experimentați jucători, Muhar și Djokovic.
- Clubul lui Varga a intrat de curând în insolvență, adică fotbaliștii rămași s-au cam lins pe bot de la plata restanțelor financiare.
Varga, acest Pinocchio modern
În tot acest timp, patronul Varga, acest Pinocchio modern, bombardează presa cu minciuni. Neagă insolvența, deși lucrurile erau clare. Apoi, acuză fosta conducere a clubului că i-a dat salariu mare lui Muhar, dar jucătorul spune că a negociat direct cu patronul. Anunță că vinde clubul, pentru ca, după câteva zile, să spună că nu-l mai vinde dacă firmele lui ajung pe linia de plutire. O plutire în ape tulburi. Altă minciună: îi promite jucători noi lui Șumudică deși clubul are interdicție la transferuri de la FIFA!
Și uite-așa îi prindea FCSB pe cei de la CFR, într-un haos general împletit cu minciuni sfruntate.
Într-un asemenea mediu viciat, venirea lui Șumudică surprinde. Ce să facă „Gură Mare” ăsta, că n-are cu cine?
În primul 11, noul antrenor folosește un fotbalist, Kresic, care nu jucase deloc în acest sezon! Și un altul, Perianu, care intrase 7 minute în ultimele 7 meciuri!