Fundașul stânga în vârstă de 19 ani a înscris printr-o execuție de senzație, din „rabona”, gol care a devenit viral și pe care mulți suporteri l-au comparat cu reușitele care candidează la premiul Premiul Puskas.
Fotbalistul momentului din România și-a anunțat revenirea în Superliga: „M-a sunat”
Alin Techereș a devenit unul dintre cele mai discutate nume din fotbalul românesc, după golul spectaculos marcat pentru Sepsi OSK în victoria cu 2-0 împotriva celor de la CSA Steaua București.
Alin Techereș revine la „U” Cluj
După meci, Techereș a vorbit și despre viitorul său, confirmând că din vară va reveni la Universitatea Cluj, echipa care l-a format.
Tânărul fundaș a dezvăluit că oficialii lui U Cluj au ținut permanent legătura cu el și că va merge în cantonament sub comanda lui Cristiano Bergodi.
„Am încercat şi mi-a ieşit. Normal de acolo dai cu dreptul, dar mă bucur că mi-a ieşit execuţia. Am exersat-o de multe ori la antrenamente.
M-a sunat Gabi (n.r. – Giurgiu) să mă felicite. Au ţinut legătura cu mine mereu, s-au interesat de mine şi mi-au zis că în vară mă întorc şi vor să merg cu ei în cantonament, ceea ce voi şi face. Mi-au spus că m-a văzut şi domnul Bergodi în mai multe partide. E un vis pentru mine”, a declarat Techereș, citat de Prima Sport.
Fotbalistul speră ca Universitatea Cluj să termine sezonul cu un trofeu.
„Urmăresc toate meciurile, e ceva WOW ce a reuşit Universitatea şi sper să fie campioni sau să ia Cupa. Le ţin pumnii şi sper să revin”, a mai spus jucătorul.
Techereș a vorbit și despre relația pe care o are cu Alex Chipciu, unul dintre liderii vestiarului de la U Cluj.
„Alex Chipciu e aproape de tineri, ne mai ceartă, ne încurajează, ne dă sfaturi legate de joc, alimentaţie, pregătire, viaţă. Are o carieră importantă, ai doar de învăţat de la el”, a explicat fundașul.
În actualul sezon, Alin Techereș a bifat 30 de meciuri pentru Sepsi în toate competițiile, cu un gol și patru pase decisive.
Fundașul mai poate îndeplini regula U21 încă două sezoane și este considerat unul dintre cei mai promițători tineri jucători din Superligă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News



















































































