VIDEO EXCLUSIV Fostul oficial de la FCSB, contrariat după decizia lui Gigi Becali: "E în primii trei din Liga 1!"

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 06 Ianuarie 2024, 21:11
Data actualizarii: Sambata 06 Ianuarie 2024, 21:10

Gigi Becali este hotărât să renunțe la Andrea Compagno, cel mai bun marcator al lui FCSB din sezonul trecut.

Nemulțumit de randamentul lui Compagno din acest sezon, Becali a transmis, vineri seară, că există anumite echipe interesante de atacant, iar în schimbul italianului își dorește suma de 500.000 de euro.

Narcis Răducan: "Compagno mi se pare unul dintre primii trei atacanți din Liga 1"

Narcis Răducan (49 de ani), director sportiv la FCSB în perioada 2016-2019, se arată surprins de hotărârea lui Gigi Becali de a renunța la Andrea Compagno, considerându-l pe italian drept unul dintre cei mai buni atacanți din Liga 1.

Răducan pune plecarea lui Compagno pe anumite "lucruri extrafotbalistice" și se așteaptă la un final de sezon foarte interesant în Liga 1.

"Compagno mi se pare unul dintre primii trei atacanți din Liga 1. În spatele acestor decizii stau și alte lucruri extrafotbalistice. Mai sunt situații când unul intră în dizgrația conducerii pentru că altfel nu pot înțelege cum un jucător care marchează atât de multe goluri deodată nu mai capătă credit.

Dincolo de toate, contează foarte mult tabela de marcaj și clasamentul. Până acum a funcționat, dar, dacă ne uităm în ultimii 10 ani, n-au mai ieșit campioni, deci s-au făcut și greșeli.

Vom vedea cum se va termina acest sezon, care mie mi se pare foarte interesant. Văd cele patru echipe (n.r - FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Rapid) foarte preocupate să investească, să ajusteze lotul și să vină cu surprize", a spus Narcis Răducan, într-un interviu pentru PRO TV și Sport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!