Fostul coleg al lui Chiricheș știe decizia veteranului după ce Becali i-a propus un salariu înjumătățit: "A fost prea puțin apreciat"

Fostul coleg al lui Chiricheș știe decizia veteranului după ce Becali i-a propus un salariu înjumătățit: A fost prea puțin apreciat Superliga

Vlad Chiricheș (35 de ani) a primit o propunere de prelungire a contractului cu FCSB, însă cu un salariu înjumătățit.

Revenit printre oamenii de bază la FCSB, inclusiv pe un post schimbat, Vlad Chiricheș își încheie contractul în vară. Gigi Becali a anunțat că îi va propune prelungirea înțelegerii, însă cu un salariu înjumătățit - de la 40.000 de euro lunar, la 20.000 de euro.

Raul Rusescu: "Chiricheș va accepta oferta de la FCSB"

Raul Rusescu (36 de ani), fostul coleg al lui Chiricheș de la FCSB, este convins că fostul căpitan al României va accepta oferta și va continua alături de formația roș-albastră.

"Eu zic că va accepta. La momentul actual la care suntem astăzi, FCSB este pe primul loc datorită lui Vlad Chiricheș și datorită evoluțiilor lui. Lăsând la o parte golul din ultimul meci, a fost cel mai bun jucător de pe teren în anul 2025. O prelungire de contract, indiferent de suma contractului, este o apreciere pentru ce a făcut el.

Vorbind de partea financiară, cred că va accepta. El a suferit foarte mult de când a revenit în România și până la începutul anului 2025. A fost mult prea puțin apreciat pentru ceea ce reprezintă el. În capul lui n-a existat niciodată vreo urmă de îndoială că nu poate reuși din nou. Chiar și pe alt post, iar asta dă dovadă de tărie de caracter, ambiție, personalitate și multe alte lucruri", a spus Raul Rusescu, la GSP Live.

Până acum, Chiricheș a jucat în 33 de partide ale lui FCSB din actuala stagiune și a înscris un gol, cel împotriva lui CFR Cluj.

Având în vedere că Mihai Popescu a încasat cartonașul roșu la partida cu CFR Cluj și va fi suspendat la meciul cu Rapid, Vlad Chiricheș este așteptat să revină în centrul defensivei alături de Siyabonga Ngezana.

  • 9,5 milioane de euro a încasat FCSB în 2013, când l-a vândut pe Vlad Chiricheș la Tottenham
  • Tottenham, Napoli, Sassuolo și Cremonese sunt echipele din străinătate la care a evoluat Chiricheș după prima perioadă petrecută la FCSB
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!