Florin Prunea spune care e adevăratul motiv al plecării lui Cristi Balaj de la CFR Cluj

Florin Prunea cfr corvinul hunedoara Cristi Balaj Ioan Varga Superliga Florin Prunea
Ionuț Stoica
Data publicarii: Joi 04 Aprilie 2024, 16:22
Data actualizarii: Joi 04 Aprilie 2024, 16:25

Cristi Balaj a decis să-și dea demisia de la CFR Cluj, miercuri, 3 aprilie, la scurt timp după ce Adrian Mutu a părăsit formația clujeană.

Plecarea lui Balaj de la CFR a stârnit controverse în lumea sportului. Florin Prunea, fostul internațional cu 40 selecții în tricoul "tricolorilor", a reacționat prompt, dezvăluind motivul adevărat al plecării acestuia.

Florin Prunea: "Nu iese fum fără foc"

Florin Prunea, fostul președinte al lui Dinamo, este de părere că relația dintre Ioan Varga, patronul CFR-ului și Cristi Balaj ar fi fost afectată de aducerea "briliantului" la cârma echipei, pe lângă lipsa sa de putere în numirea antrenorilor în formația din Gruia.

  • Florin Prunea

”Aici nu iese fum fără foc. Au ieșit și de acolo la suprafață niște lucruri. Balaj nu l-ar fi vrut pe Mutu. Cred că cuvântul lui nu conta, sau n-a contat niciodată în numirea antrenorilor la CFR Cluj.

Acum este prima dată când este și el președinte de club și vede cum este. El a zis că are probleme de sănătate. Nu este ușor să fii conducător de club, mai ales la o echipă cu pretenții”, a spus Florin Prunea, pentru Digi Sport.

Florin Prunea a subliniat problemele de la CFR

Pe lângă, Florin Prunea a explicat probleme pe le-au întâmpinat jucătorii CFR-ului în înfrângerea usturătoare cu Corvinul Hunedoara, meci ce s-a terminat 4-0, în cadrul sferturilor de finală ale Cupei României.

”Mă uitam la echipa asta și îi luam pe fiecare, din poartă plecând. La meciul acesta, Sava a bâlbâit de 6 ori mingea, după și apărarea... Problemele astea s-au acumulat în timp”, a adăugat fostul mare internațional.

Corvinul Hunedoara - CFR Cluj 4-0

Clujenii au rămas în zece jucători încă din al zecelea minut al partidei, după eliminarea lui Tachtsidis, care și-a lovit un adversar cu cotul în figură. Echipa lui Mutu a irosit șanse importante de gol, iar gazdele s-au răzbunat pe finalul primei reprize, când Lică a deschis scorul.

După pauză, Corvinul a continuat spectacolul, iar Coman a marcat pentru 2-0 cu un șut din fața porții lui Sava.

Portarul de la CFR Cluj a fost învins pentru a treia oară în minutul 67, la o execuție splendidă a lui Pîrvulescu, din exteriorul careului.

Pop a stabilit scorul final în prelungiri, când s-a înălțat foarte bine la o centrare venită din corner și a înscris cu capul în poarta fostei campioane a României.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!