FCSB – Universitatea Craiova 2-0. Florinel Coman, one man show pe Arena Națională

FCSB Gigi Becali Mihai Rotaru Superliga Romaniei Universitatea Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 07 Aprilie 2024, 22:24
Data actualizarii: Duminica 07 Aprilie 2024, 22:30

FCSB a făcut un meci perfect în meciul cu Universitatea Craiova de pe Arena Națională. Roș-albaștrii s-au impus cu scorul de 2-0, în etapa a treia din play-off-ul Superligii României.

Astfel, FCSB ajunge la 41 de puncte și este lider în clasament, la zece puncte în fața următoarelor clasate, CFR Cluj și Universitatea Craiova și la 13 puncte în fața Rapidului.

FCSB, cu un pas mai aproape de titlu

Partida a început cu o ocazie bună a oltenilor, la un șut de la distanță al lui Alexandru Crețu, însă Târnovanu a fost la post și a reușit să păstreze scorul neschimbat.

Apoi, roș-albaștrii au preluat controlul jocului și au pus în pericol în mai multe rânduri poarta adversă. Florinel Coman a fost cel care a reușit să deschidă scorul, în minutul 29, la o execuție splendidă din lovitură liberă.

Trei minute mai târziu, la o centrare din corner a lui Florinel Coman, Vlădoiu a încercat să respingă, dar a trimis cu capul în poarta lui Laurențiu Popescu.

Oltenii au dat semne de viață în repriza secundă și au reușit să ajungă la poarta lui Ștefan Târnovanu, însă echipa pregătită de Ivaylo Petev nu a putut întoarce partida în favoarea ei.

FCSB - Universitatea Craiova 2-0

Min. 90+6: Final de meci!

Min. 90+2: Ocazie Universitatea Craiova! Koljic șutează din lovitură liberă, dar mingea este respinsă de zid.

Min. 77: Ocazie Universitatea Craiova! Cîmpanu șutează din careu, dar Târnovanu reușește să respingă. 

Min. 72: Ocazie Universitatea Craiova! Anzor îi pasează foarte bine lui Crețu, acesta șutează, dar balonul este deviat și iese în corner.

Min. 63: Ocazie Universitatea Craiova! Cîmpanu șutează de la distanță, dar balonul ajunge în brațele lui Târnovanu.

Min. 50: Ocazie FCSB! Coman pătrunde în careului și șutează, însă Laurențiu Popescu reușește să rețină. 

Min. 46: Începe repriza a doua!

Min. 45+1: Pauză!

Min. 32: Autogol Universitatea Craiova! Coman centrează din corner, Vlădoiu încearcă să respingă cu capul, dar trimite în poarta lui Laurențiu Popescu.

Min. 29: Gol FCSB! Florinel Coman deschide scorul cu o execuție foarte bună din lovitură liberă. Popescu încearcă să respingă, dar balonul intră în plasă.

Min. 26: Ocazie FCSB! Coman centrează din corner, iar Chiricheș deviază cu capul puțin pe lângă poartă.

Min. 26: Ocazie FCSB Coman șutează de la marginea careului, dar Laurențiu Popescu respinge peste poartă.

Min. 20: Ocazie uriașă pentru FCSB! Tavi Popescu trimite în fața porții, Șut saltă balonul peste Laurențiu Popescu, dar Miculescu nu reușește să trimită în poarta goală. 

Min. 18: Ocazie FCSB! Coman execută scurt cornerul, Olaru centrează în careu, iar Lixandru trimite cu capul pe lângă poartă. 

Min. 17: Coman cere penalty! Șeptarul roș-albaștrilor acuză un fault comis de Vlădoiu.

Min. 10: Ocazie FCSB! Coman centrează din corner, balonul este deviat, se lovește de Lixandru și se scurge puțin pe lângă poartă.

Min. 8: Ocazie FCSB! Șut șutează din interiorul careului, dar Popescu respinge în bara laterală.

Min. 6: Ocazie Universitatea Craiova! Crețu șutează de la distanță, dar Târnovanu are o intervenție bună și respinge. 

Min. 1: Începe meciul!

FCSB: Târnovanu - Crețu, Ngezana, Chiricheș, Radunovic – Lixandru, Șut, Olaru – Popescu, Miculescu, Coman

Rezerve: Udrea, Vlad, Dawa, Haruț, Pandele, Antwi, Toma, Alhassan, Radaslavescu, Popa

Universitatea Craiova: Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Badelj, Căpățînă – Crețu, Anzor, Houri – Baiaram, Blesa, Ivan

Rezerve: Lazar, Soiri, Silva, Screciu, Bancu, Mateiu, Kozulj, Danciu, Bana, Cîmpanu, Koljic, Markovic


Universitatea este neînvinsă în precedentele şase deplasări din SuperLigă, interval în care a înregistrat patru succese şi două egaluri. Craiovenii au primit cel puţin un gol în 14 dintre cele 16 partide disputate în ediţia curentă din postura de vizitatori. Cea mai recentă dispută din campionat: 28 ianuarie 2024, Universitatea Craiova - FCSB 0-3, goluri înscrise de D. Olaru, Fl. Coman şi D. Miculescu.

FCSB este pe primul loc înainte de meciul cu Universitatea Craiova, cu 38 de puncte și un avans de șapte puncte față de locul doi.

Cu o victorie, vicecampioana se poate distanța la zece puncte de locul doi, cu șapte etape înainte de finalul sezonului din Superliga României.

În prezent, recordul de asistență din acest sezon de Superligă este deținut de meciul dintre Rapid și FCSB, câștigat de giuleșteni cu 4-0. Atunci au asistat 43.283 de spectatori.

LIVE: FCSB - Universitatea Craiova | Echipele probabile

FCSB: Târnovanu - V. Crețu, Dawa, Chiricheș, Radunovic - Lixandru, Șut, Olaru - Miculescu, Oct. Popescu, Fl. Coman

Universitatea Craiova: L. Popescu - Vlădoiu, Zajkov, Badelj, Ndong - Al. Crețu, Houri, Mateiu - Ivan, Markovic, Baiaram

Standings provided by Sofascore

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!