După ce a decis să îl reprimească în lot pe Malcom Edjouma, Gigi Becali a anunțat că este gata să îi cedeze pe mijlocașul defensiv Ovidiu Perianu (23 de ani) și extrema Andrei Gheorghiță (23 de ani). Ambii ar urma să facă pasul la Petrolul Ploiești.

Claudiu Tudor confirmă: Petrolul negociază cu FCSB pentru Perianu și Gheorghiță

În cazul lui Ovidiu Perianu ar fi vorba despre un transfer definitiv la Petrolul, în timp ce Andrei Gheorghiță ar urma să joace sub formă de împrumut, timp de un sezon, la formația ploieșteană. Claudiu Tudor, președintele prahovenilor, a confirmat negocierile cu campioana României.

"Vă pot confirma că suntem în negocieri avansate cu FCSB pentru a aduce la echipă doi jucători importanți. Este vorba de Andrei Gheorghiță și Ovidiu Perianu. Sperăm să facem anunțul oficial zilele acestea", a spus Claudiu Tudor, pentru Observatorul Prahovean.

Ovidiu Perianu s-a întors în această vară la FCSB, după ce timp de mai multe sezoane a fost împrumutat la diverse cluburi din România, precum FC Botoșani, Chindia Târgoviște, U Cluj, Gloria Buzău sau Unirea Slobozia. Mijlocașul defensiv a fost utilizat inclusiv în duelurile europene cu Inter Escaldes și Shkendija, însă prestațiile sale l-au dezamăgit pe patronul Gigi Becali.

Andrei Gheorghiță, transferat de FCSB în iarnă, de la Poli Iași, a avut un start absolut remarcabil la campioana României, cu gol la debut împotriva lui PAOK Salonic (2-1) în play-off-ul pentru optimile Europa League. Ulterior, extrema nu a mai avut realizări notabile.

Transferurile făcute de FCSB în această vară

Veniri - Denis Politic (Dinamo / 970.000 de euro), Andrei Gheorghiță (Poli Iași / 250.000 de euro), Denis Alibec (FCV Farul / gratis), Daniel Graovac (CFR Cluj / gratis)

Reveniri după împrumuturi - Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Nana Antwi (Hermannstadt), Laurențiu Vlăsceanu (Unirea Slobozia)

Plecări - Marius Ștefănescu (Konyaspor / 300.000.de euro), Malcolm Edjouma (CFR Cluj / gratis), Alexandru Musi (Dinamo / gratis), William Baeten (contract reziliat), Jordan GeleMalcom EdjoumaAlexandru Băluță (scoși din lot), Alexandru Maxim (FC Voluntari / împrumutat), Nana Antwi (Hermannstadt / împrumutat)