FC Hermannstadt - FC Argeş 2-1! Sibienii obțin o victorie importantă în cursa pentru evitarea retrogradării

FC Hermannstadt FC Arges Liga 1 Superliga Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 22 Aprilie 2023, 16:55
Data actualizarii: Sambata 22 Aprilie 2023, 17:00

C Hermannstadt s-a impus la limită, scor 2-1, în fața celor de la FC Argeş, în etapa a cincea din play-out-ul Superligii. 

În urma acestei victorii, FC Hermannstadt a acumulat 27 puncte în clasament și s-a depărtat la opt puncte de formația aflată pe primul loc de baraj, Chindia Târgoviște, care are un meci mai puțin disputat.

De cealaltă parte, FC Argeș se află într-o situație dramatică, cu o singură victorie în ultimele cinci meciuri, fiind penultima, alături de CS Mioveni, pe pozițiile direct retrogradabile. 

FC Hermannstadt - FC Argeş 2-1

Final de meci! 

Min. 68: GOOOL FC Argeș! Calcan îi pasează la Koubemba, care șutează din prima, de lângă Stoica, iar mingea se oprește în poartă. 

A început repriza secundă! 

PAUZĂ

Min. 38: GOOOL FC Hermannstadt! După un atac în viteză, Balaure centrează din flancul drept, pană la Paraschiv, care pune „latul” și trimite mingea în plasă.

Min. 11: GOOOL Hermannstadt! Călin Popescu trimite o centrare de pe parte stângă, balonul este deviat și ajunge la Limaj, care strecoară mingea printre picioarele unui adversar, învingându-l pe portarul piteștenilor.

Min. 1: A început partida!


FC Hermannstadt - FC Argeş, echipele de start

Hermannstadt: Letica - Butean, Bejan, Stoica, Opruț - Mino, Alhassan - Balaure, Limaj, Popescu - Paraschiv; Rezerve: Muțiu, Medina, Issah, Biceanu, Oroian, Petrescu, Bărbuț, Babic, Buhăcianu; Antrenor: Marius Măldărășanu.

FC Argeș: Micle - Tofan, Turda, Dobrosavlevici, Brendon Lucas, Rizzi - Nijke, Mimito, Șerban - Calcan, Koubemba; Rezerve: Micu, Zebic, Moisie, Crețu, Pîrvu, Colli, Tîrcoveanu, Jobello, Jakolis; Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă.


FC Hermannstadt și FC Aregș se întâlnesc, sâmbătă, de la ora 15:00, în etapa cu numărul cinci din playout-ul Superligii.

28 februarie 2023, FC Hermannstadt - U Cluj 0-1: a fost ultima înfrângere suferită de sibieni în campionat. Au urmat patru victorii şi două remize.

FC Hermannstadt - FC Argeş, sâmbătă, 22 aprilie - ora 15.00

Un singur succes au bifat piteştenii în precedentele 14 deplasări din Superliga României, 1-0 cu UTA (30 octombrie 2022), în rest cu cinci rezultate de egalitate şi opt partide pierdute, potrivit lpf.ro.

FC Hermannstadt şi FC Argeş s-au mai întâlnit de cinci ori în principala competiţie internă, de trei ori s-au impus sibienii, iar alte două partide s-au terminat la egalitate.

Prima confruntare a avut loc pe 16 decembrie 2020, FC Argeş - FC Hermannstadt 2-2, marcatori Cephas Malele - dublă, respectiv Răzvan Dâlbea şi Bright Addae.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 3 aprilie 2021, FC Hermannstadt - FC Argeş 4-1.

Cea mai recentă dispută directă din Superliga României: 4 februarie 2023, FC Hermannstadt - FC Argeş 1-1, goluri înscrise de Daniel Paraschiv, respectiv Arnold Garita.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!