EXCLUSIV | Sorescu, la Al-Ittihad? Contra a vorbit despre fostul său jucător de la Dinamo 

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 01 Septembrie 2021, 00:20
Data actualizarii: Miercuri 01 Septembrie 2021, 00:50

Cosmin Contra a vorbit despre motivele pentru care a ales Al-Ittihad și posibilitatea ca Deian Sorescu să îl urmeze. 

Cosmin Contra s-a întors în antrenorat după o pauză de 8 luni. Tehnicianul a ales să înceapă o nouă aventură și să semneze cu Al-Ittihad, devenind al patrulea român care pregătește clubul din Arabia Saudită, după Anghel Iordănescu, Victor Pițurcă și Laszlo Boloni.

Contra: „Au insistat foarte mult să vin la echipă”
 

„Îmi era dor să mă întorc pe bancă, de asta am și așteptat atât de mult. Sunt fericit că pot să mă întorc să antrenez chiar dacă este într-o țară destul de departe de Europa. Au insistat foarte mult să vin la echipă. Am ales Al-Ittihad pentru că este un club mare aici în Arabia Saudită cu posibilități foarte mari de a face performanță.

  • EXCLUSIV | Sorescu la Al-Ittihad? Contra a vorbit despre fostul său jucător de la Dinamo

E normal ca după doi mari antrenori români care au fost la această echipă și au avut rezultate foate bune. Nu e ușor să vii să nu încerci altceva decât să fii la nivelul celor doi, mai ales la nivelul lui Anghel Iordănescu care a câștigat Champions League în Asia”, a declarat Cosmin Contra pentru PRO TV și sport.ro.

Dorit de FCSB și Legia Varșovia, fostul selecționer al echipei naționale a vorbit și despre un potențial transfer al lui Deian Sorescu (24 ani) în Arabia Saudită. 

„Eu am venit în ultima zi de mercato, e greu să fac o analiză în 24 de ore”
 

Deocamdată am cei șapte straini pe care orice echipă de aici poate să-i aibă. Eu am venit în ultima zi de mercato, e foarte greu să fac o analiză în 24 de ore. Vom vedea pe viitor ce evaluari le fac acestor jucători și ce necesități am, poate mai încolo, dar în momentul de față e imposibil să aducem alți jucători străini.

Este o situație grea la Dinamo, urmăresc această situație și nu va fi ușor ca Dinamo să nu lupte la retrogradare, cu toate problemele pe care le are, cu problema insolvenței, cu neaducerea de jucători, cu plecarea lui Anton, poate și Sorescu.

Sunt jucători importanți care pot să plece de la Dinamo. E clar că nu va fi un an ușor pentru Dinamo, dar le doresc tot binele din lume și sper din toată inima să reușească în acest nou proiect”, a dezvăluit tehnicianul.

Contra are două trofee în cariera de antrenor. A izbutit să câștige în două rânduri Cupa României, cu Petrolul Ploiești în 2013 și Dinamo în 2017.  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!