După partida cu Universitatea Craiova, de pe Arena Națională, care va avea loc sâmbătă (17 mai, de la ora 20:00), FCSB va sărbători alături de fani trofeul cucerit în acest sezon. 

Elias Charalambous a mărturisit că a venit momentul ca jucătorii și staff-ul să se bucure pentru performanțele obținute în acest sezon, oferind și un mesaj celor care i-au contestat de-a lungul timpului.

"Vrem să câştigăm. Trebuie să fim serioşi. Mai avem două meciuri şi vrem să luăm cât mai multe puncte. Acum e momentul să sărbătorim.

Suntem gata să o facem pentru că suntem campioni, din punct de vedere matematic. Sunt fericit pentru băieţi, pentru ce au făcut în acest an. A fost mai greu să câştigăm pentru a doua oară.

Uitaţi cum e în Europa, e greu să câştigi doi ani la rând. Le mulţumesc din inimă! A fost un an foarte greu, dar am făcut performanţă în campionat şi în Europa League.

Le mulţumesc şi celor din staff şi tuturor celor din club. Sunt foarte mulţi oameni în spate, care nu primesc laudele pe care le merită. Sunt mândru şi fericit! Sprijinul fanilor a fost incredibil, au fost mereu lângă noi, chiar şi când ne era greu. Mereu ne-au susţinut.

În timpul sezonului, când eram pe 13-14, unii mă întrebau dacă ajungem în play-off. Am zis că nu e un sprint, ci e un maraton. Băieţii nu au fost afectaţi, au înţeles şi au fost echilibraţi.

Nu am fost foarte trişti când pierdeam, dar nici foarte fericiţi când câştigam. Am avut echilibru. Nu găseşti cu uşurinţă un asemenea vestiar. Iar jucătorii şi-au construit o mentalitate incredibilă. Acum e momentul să celebrăm.

După ce am câştigat campionatul, am arătat că avem o mentalitate incredibilă. Nu e uşor să araţi că ai caracter după ce ai câştigat campionatul", a spus tehnicianul.

VIDEO | Conferința de presă a lui Elias Charalambous, înaintea partidei cu Universitatea Craiova