Dumitru Dragomir e convins, după ce Florinel Coman a refuzat ultima ofertă: ”A greșit categoric!”

Dumitru Dragomir FCSB Florinel Coman Superliga Dumitru Dragomir / Foto: Captură Sport.ro
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 14 Februarie 2024, 11:14
Data actualizarii: Miercuri 14 Februarie 2024, 11:14

FCSB este lider în campionat și se gândește tot mai serios la câștigarea primului titlu după nouă ani.

Florinel Coman (25 de ani) este și în acest sezon unul dintre cei mai eficienți jucători ai vicecampioanei României. În 26 de partide, extrema stânga a marcat 11 goluri și a bifat alte nouă pase decisive.

Internaționalul român are o clauză de reziliere a contractului, în valoare de cinci milioane de euro, și a atras atenția unei echipe din Argentina în pauza competițională din iarnă.

Coman a decis, în cele din urmă, să rămână la FCSB, alături de care poate câștiga titlul în Superliga României, dar Dumitru Dragomir consideră că decizia luată de șeptarul vicecampioanei este una greșită.

Dumitru Dragomir: ”A greșit categoric”

„A greșit categoric. Argentina e o țară de vis. Chiar dacă are deficitul ăsta financiar foarte, foarte mare, e o țară de vis. Reține ce spun! Și plătită binișor. Nu ca la noi, un pic mai bine, dar au un fotbal mai bun decât la noi.

Din Argentina pleca într-un an de zile pe bani mulți. Pleca pe 10.000.000 de euro transfer și banii lui 2-3 milioane”, a spus Dumitru Dragomir, pentru Fanatik.ro.

Coman evoluează la FCSB de șapte ani, de când a fost transferat de la Viitorul Constanța pentru trei milioane de euro. În prezent, site-urile de specialitate îi oferă o cotă de piață de cinci milioane de euro.

Fotbalistul născut în Brăila cu 11 selecții la echipa națională are un contract valabil până în 2028 cu cei de la FCSB.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!