VIDEO EXCLUSIV Dragomir știe cine îl va înlocui pe „Super Dan”: „Dacă pleacă Petrescu la națională, el va fi 100% la CFR!”

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 08 Decembrie 2021, 13:04
Data actualizarii: Miercuri 08 Decembrie 2021, 13:14

Fostul președinte LPF este convins că CFR Cluj are o singură variantă pentru banca tehnică, în cazul în care Petrescu va alege să plece la echipa națională.

După ce au întâmpinat refuzurile lui Gică Hagi și Răzvan Lucescu, Mihai Stoichiță și Răzvan Burleanu s-au deplasat la Cluj pentru a-i propune lui Dan Petrescu să preia echipa națională, după cum a anunțat în exclusivitate www.sport.ro. Doar că „Bursucul” a preferat să le ofere un răspuns oficialilor FRF pe 19 decembrie, după ultimul meci al CFR-ului din 2021, contra lui FC Argeș. 

În cazul în care Petrescu să fie noul selecționer al României, Dumitru Dragomir e convins că Adrian Mutu va fi alesul clujenilor pentru banca tehnică. 

Dragomir: „Ce mare echipă are, mă, CFR-ul?”

Va fi Mutu 100% la CFR, dacă pleacă Dan Petrescu la națională. Vă zic eu sigur, el va fi. La ce antrenori a avut Mutu, dacă a copiat 2% de la fiecare, e doxă. 

Ce mare echipă are, mă, CFR-ul? Mutu are aspect comercial, are tot ce vrei. E băiat deștept, are o educație aleasă, e copil de profesori. 

Dacă era Mutu în continuare, sau dacă îl lăsau pe Trică de la început, aveau 7-8 puncte în plus (n.r. - FCU Craiova). Schimbarea de antrenori nu face bine”, a declarat Dumitru Dragomir la Ora Exactă în Sport, la PRO X. 

În acest sezon, Adrian Mutu s-a despărțit de FCU Craiova după doar 12 meciuri. Eșecul cu Universitatea Craiova, 0-2, din etapa a 11-a a Ligii 1, l-a făcut pe Adrian Mititelu să renunțe la serviciile sale, iar în locul său să-l instaleze pe Flavius Stoican.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!