Dinamo pune la cale o lovitură de proporții! Pe cine vrea să aducă Zăvăleanu în conducerea clubului

Dinamo Ionut Lupescu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 18 Mai 2022, 15:34
Data actualizarii: Miercuri 18 Mai 2022, 15:38

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, încearcă să dea o lovitură de proporții după ce Iuliu Mureșan va pleca de la club.

Cel care ocupă acum funcția de administrator special al clubului își va anunța plecarea după ”dubla” cu Universitatea Cluj de la barajul pentru menținere/promovare în Liga 1. În locul său ar putea veni un nume legendar din istoria lui Dinamo: Ionuț Lupescu!

Ionuț Lupescu ar putea reveni la Dinamo

”Kaiserul” tocmai s-a despărțit de Federația din Arabia Saudită, acolo unde ocupa funcția de director sportiv, astfel că este, în prezent, liber de contract.

„Asociația Saudită de Fotbal a decis să-l numească pe Nasser Larguet ca director tehnic al Federației Saudite. El îi urmează românului Ionuț Lupescu. Îi mulțumim românului pentru perioada petrecută ca director tehnic al Federației și îi urăm succes pe viitor”, a fost anunțul Federației din Arabia Saudită.

Potrivit GSP.ro, Răzvan Zăvăleanu, care a rămas singura voce autoritară de la club, ar dori să ia legătura cu Ionuț Lupescu în următoarea perioadă pentru a-l convinge pe acesta să vină la Dinamo.

Răzvan Zăvăleanu explică decizia lui Iuliu Mureșan

Răzvan Zăvăleanu a lăsat de înțeles că Mureșan nu este mulțumit de atmosfera de la club, și că mai mulți factori l-au determinat pe fostul șef de la CFR Cluj și Hermannstadt să plece din ”Ștefan cel Mare”.

“Este foarte supărat şi dezamăgit de tot ceea ce s-a întâmplat. Nu a putut să lucreze aşa cum dânsul credea că trebuie să o facă. Au fost o mulţime de factori care i-au influenţat munca şi atunci când nu poţi fi stăpânul propriilor tale decizii, este greu să îţi faci munca.

A fost poreclit în toate felurile. A fost demonizat. Până la urmă a acceptat să vină la Dinamo într-o situaţie foarte grea şi şi-a dat interesul. Cât a fost la Dinamo, am auzit tot felul de înjurături care mai de care mai scârboase la adresa domniei sale. Mi-e greu să îmi dau seama cum de a rezistat atâta timp. Nu va mai rămâne, orice s-ar întâmpla la baraj”, a spus Zăvăleanu, pentru Fanatik.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!