În ultimele perioade de transferuri s-a vorbit intens despre o mutare a lui Rațiu la un club de top, însă acest lucru nu s-a întâmplat, cel puțin până în acest moment.
Andrei Rațiu, din nou pe lista unui club de top! L-a avut pe listă pe român, iar acum ar putea apela la el
Andrei Rațiu poate ajunge din nou pe lista scurtă a unui club de top.
Lucrurile se pot schimba, însă, în următoarele luni.
Conform jurnalistului Juan Jesus, Chelsea s-a decis să îl transfere în perioada de transferuri de iarnă pe fundașul Barcelonei, Jules Kounde. De fapt, londonezii au făcut o prioritate din transferul lui Kounde, iar Xabi Alonso este gata să se implice personal la negocieri.
Antrenorul lui Chelsea are de gând să îi contacteze pe agenții lui Kounde, iar fundașul francez ar fi deschis unei plecări în Premier League. În ceea ce o privește pe Barcelona, catalanii nu s-ar opune unui transfer dacă acesta ar veni din dorința lui Kounde, mai ales că pot încasa o sumă frumoasă în schimbul fotbalistului.
Deocamdată nu s-a ajuns la un acord în acest sens, însă o posibilă plecare la Chelsea a lui Kounde îl poate readuce în prim-plan pe Andrei Rațiu. Fundașul dreapta român de la Rayo Vallecano este considerat unul dintre cei mai buni din campionatul Spaniei, iar în ultimele perioade de mercato s-a vehiculat că s-ar afla inclusiv pe lista Barcelonei.
În vară, Rațiu a fost aproape de un transfer în Premier League, însă Rayo Vallecano nu a acceptat plata eșalonată, așa că românul a rămas în Spania. Situația s-ar putea schimba în această iarnă, în funcție de felul în care vor evolua lucrurile în privința lui Kounde.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News

















