Portarul Vlad Rafailă (21 de ani și 1,97 metri), internațional de tineret, a fost împrumutat de Farul Constanța la Betis Sevilla în august anul trecut.

Rafailă nu a jucat însă la prima echipă a clubului iberic, ci a fost integrat formației secunde Betis Deportivo, din Primera Federacion (liga a treia din Spania).

A evoluat un sigur meci însă în tot campionatul trecut, iar acum a revenit la Farul Constanța, transferul internațional fiind oficializat acum două zile.

Vlad Rafailă a revenit la Farul, dar nu a jucat în ultimul amical

Farul Constanţa şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, 0-0, vineri, într-un meci amical disputat la Ovidiu, potrivit site-ului clubului de la malul Mării Negre.

Antrenorul Farului, Ioan Ovidiu Sabău, a aliniat echipa: R. Munteanu (Buzbuchi, 46) - D. Sîrbu (D. Maftei, 65), Duţu (D. Sîrbu, 85), Larie (V. Dican, 40), Ţicu (Rîpeanu, 65) - Njike (L. Banu, 65), Vînă (N. Popescu, 46) - Işfan (I. Cojocaru, 46), Sylvestre (Radaslavescu, 65), Sima (R. Tănasă, 46) - Alibec (Constantinescu, 65).

De partea cealaltă, croatul Stjepan Tomas a jucat cu: Dur-Bozoancă (M. Contra, 46) - Habib Sylla (Jelev, 61), Ne Lopes, Christopoulos, Kazu (Olteanu, 84) - Bordun (C. Neicu, 61), Nuno Pedro (T. Lungu), A. Ciobanu (Andrezinho, 61) - Lameira (Aftene, 84), Campos (Bălănică, 84), Patrick Fernandes (Joao Paulino, 61).

Farul va mai disputa un meci amical pe 8 iulie, tot acasă, împotriva formaţiei bulgare Cerno More Varna.