Fabrizio Romano a făcut anunțul în legătură cu transferul lui Nabil Fekir în Arabia Saudită 

Nabil Fekir Arabia Saudita Betis Sevilla Fabrizio Romano Campionate externe
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 30 Ianuarie 2024, 21:45
Data actualizarii: Marti 30 Ianuarie 2024, 21:50

Au apărut noi informații legate de posibila plecare a lui Nabil Fekir (30 ani) de la Betis Sevilla. 

Fotbalistul evoluează de patru ani și jumătate în LaLiga, la Betis Sevilla, însă și-a pierdut postul de titular. S-a scris că jucătorul care a câștigat titlul mondial alături de naționala Franței în 2018 și-ar fi dat acordul pentru a pleca de la Betis Sevilla, cu destinația Arabia Saudită

Fabrizio Romano a anunțat ce se întâmplă cu Nabil Fekir

În urma informațiilor oferite de jurnalistul Santi Aouna, italianul Fabrizio Romano a negat varianta conform căreia Fekir ar urma să ajungă în Arabia Saudită. Jurnalistul specializat în transferuri a precizat chiar că gruparea iberică nu a primit nicio ofertă din Arabia pentru jucătorul crescut de Olympique Lyon. 

„Nabil Fekir nu va merge în Saudi Pro League din moment ce nu s-a trimis nicio ofertă concretă către Real Betis. Nu au existat niciodată abordări concrete în sensul de licitații sau negocieri”, a transmis Fabrizio Romano.

Fekir și-a pierdut postul de titular la Betis Sevilla. În acest sezon a evoluat doar în opt partide, majoritatea din postura de rezervă, reușind să bifeze un singur assist.

Potivit site-urilor de specialitate, mijlocașul care a câștigat Cupa Mondială și UEFA Nations League cu Franța este evaluat la 12 milioane de euro.

La naționala Franței se poate lăuda cu 25 de selecții și două goluri.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!