După ce l-a prezentat pe fundașul dreapta Jordan Ikoko, francez crescut de PSG care evoluează pentru naționala RD Congo, Dinamo a oficializat și transferul unui portar spectaculos, Devis Epassy, și el francez, care a ales să reprezinte internațional Camerunul.
Și a făcut-o extraordinar, inclusiv la ultimul Campionat Mondial, cel din Qatar din 2022, când a fost portarul titular al camerunezilor în victoria de vis cu marea favorită Brazilia, scor 1-0!
Atunci, Epassy a avut șapte intervenții reușite și a terminat cu ”clean sheet” o partidă în care era dat ca victimă sigură în fața atacanților brazilieni, fiind desemnat omul meciului.
”Urmăresc Dinamo de 5 ani, de când locuiesc aici”
Într-un interviu pentru 48TV, preluat de Radio Dinamo 1948, Epassy a făcut câteva dezvăluiri surprinzătoare:
”Soția mea este româncă, locuim în București, în Berceni, de câțiva ani. Fetița mea s-a născut aici. România este deja acasă pentru mine.
Urmăresc Dinamo de 5 ani, de când locuiesc aici. Am mulți prieteni care sunt suporteri și știu ce înseamnă presiunea de a juca la acest club. Am primit deja multe mesaje. Fanii sunt pasionați și merită totul.
Presiunea există peste tot, nu doar în fotbal. Dar prefer să joc sub presiune decât să joc fără miză. Vom munci mult pentru a face fanii mândri.
Avem obiective mari, dar prefer să nu vorbesc în numele clubului. Tot ce pot spune este că ținta este ridicată și vrem să luptăm pentru ea.
Sunt un om simplu, deschis. Am plecat de tânăr în Spania, apoi am stat cinci ani în Grecia, unde am legat multe prietenii. Arabia Saudită a fost o experiență total diferită, dar frumoasă pentru mine și familia mea. Iar trecerea spre Cipru a fost ușoară, similară cu Grecia”, a explicat Epassy.
Internaționalul camerunez vine de la Karmiotissa din Cipru și a mai jucat în prima ligă din Grecia, la Levadiakos, Lamia și OFI Creta, dar și la Abha Club din Arabia Saudită.