Denis Alibec a dezvăluit motivul formei sale bune: „M-a pus Hagi pe gânduri”. La ce s-a referit atacantul Farului

farul Denis Alibec Superliga Superliga Denis Alibec
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 11 Noiembrie 2022, 22:37
Data actualizarii: Vineri 11 Noiembrie 2022, 23:48

Denis Alibec se află la Farul Constanța din iulie 2022.

Denis Alibec a revenit în campionatul României, după escapada sa de la Kayserispor. Fotbalistul a semnat cu Farul în iulie 2022 și se află într-o formă „de zile mari”, de când Hagi îi este antrenor.

Astfel, Alibec a mărturisit că și-a schimbat mentalitatea și că își dorește să-și păstreze forma excelentă în care se află. Atacantul a înscris de șase ori, până acum, în 12 apariții pentru trupa de pe litoral.

Alibec: „Sunt un om care se ține de cuvânt”

„Am vorbit cu domnul Hagi, i-am zis că dacă mă voi întoarce în România voi juca la Farul, iar eu sunt un om care se ține de cuvânt! Mă bucur că are încredere în mine. Și eu am în dânsul și în echipă. Ne vom bate acolo sus, campionatul acesta.

Domnul Hagi m-a pus un pic pe gânduri, pentru că în ultima perioadă am fost într-o formă mult mai slabă decât mă așteptam. Îmi doresc să rămân așa, în formă. Nu am schimbat nimic, sunt același jucător, numai că mi-am schimbat un pic mentalitatea”, a spus Denis Alibec în cadrul unei conferințe de presă.

Farul, în această stagiune

După 17 etape, Farul Constanța este lider detașat în clasamentul Superligii. Trupa de pe litoral a bifat 12 victorii, patru rezultate de egalitate și o singură înfrângere până acum. Dobrogenii au acumulat 40 de puncte din 51 posibile.

În următoarea partidă, Farul se va duela cu Chindia Târgoviște sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 17:30. Meciul va fi transmis LIVE TEXT pe www.sport.ro, alături de celelalte confruntări ale zilei.

Farul, în perioada de mercato

Veniri - Louis Munteanu (20 ani / atacant / Fiorentina Primavera / împrumutat), Denis Alibec (31 ani / atacant / Kayserispor / liber de contract), Tudor Băluță (23 ani / închizător / Brighton&Hove Albion / liber de contract), David Kiki (28 de ani / fundaș stânga / Arda Kardzhali / liber de contract), Mihai Popescu (29 ani / fundaș central / Heart of Midlothian FC / liber de contract), Robert Ion (21 ani / mijlocaș ofensiv / FCSB / liber de contract), Dragoș Nedelcu (25 ani / mijlocaș central / FCBS / liber de contract), Vlad Morar (28 ani / atacant / Dinamo / liber de contract), Alexandru Buzbuchi (28 ani / portar / Gaz Metan Mediaș / liber de contract), Gabriel Torje (32 ani / extremă dreapta / Dinamo / liber de contract), Romario Benzar (30 ani / fundaș dreapta / Lecce / liber de contract), Kevin Doukoure (23 ani / mijlocaș central / Tabor Sezana / liber de contract), Ayrton Mboko (24 ani / fundaș dreapta / Academica Clinceni / liber de contract), Jeremy Corinus (25 ani / mijlocaș central / Academica Clinceni / liber de contract), George Ganea (23 ani / atacant / CFR Argeș / împrumut anulat).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!