Liga 1

Defensiva CARPita inainte meciul cu Trencin! Povestea fundasului care ii ia locul lui Tamas: crescut de Sahtior, ajuns la nationala la 19 ani

Steaua s-a miscat repede dupa ce Radoi l-a dat afara pe Gabi Tamas. DETALII AICI

SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 19 Iulie 2015, 17:01
Data actualizarii: Duminica 19 Iulie 2015, 17:19

Steaua a batut palma cu Catalin Carp, fostul fundas al CFR-ului care vine sa acopere golul lasat de excluderea lui Gabi Tamas, a anuntat astazi DigiSport.

In varsta de 21 de ani, Carp se poate mandri cu experiente interesante in cariera de fotbalist. A inceput la scoala de fotbal a clubului Zimbrul Chisinau, apoi, la doar 15 ani, a plecat in Ucraina, la academia lui Sahtior.

"Am dat probe ca orice junior si pe la 15 ani am fost selectionat la Sahtior 2. Nimeni nu stia de mine acolo, ca un roman a venit la echipa de tineret din Donets, nici macar Mircea Lucescu."

"Ca sa fiu sincer, domnul Lucescu nu se baza foarte mult pe tineri la prima echipa. Filosofia era de a transfera jucatori deja consacrati, majoritatea brazilieni. Imi pare rau ca au fost multi romani pe acolo, precum Stoican, Barcauan, Marica, Rat si n-au avut sansa sa joace prea mult in Ucraina. Raman doar cei cu pasaport brazilian. Iar eu nu sunt brazilian... Pana la urma, Sahtior este un club cu buget de peste 100 de milioane de euro si e normal sa aduca vedete", a povestit Carp, recent, intr-un interviu acordat publicatiei stiridesport.ro.

Dupa experienta la Sahtior, Carp a ajuns la Dinamo Kiev, unde a jucat cateva meciuri pentru echipa a doua.

"Adevarul este ca am avut un contract consistent la Dinamo Kiev si as fi putut continua. Din pacate, razboiul din Ucraina si tensiunile de acolo m-au facut sa renunt. Plus ca imi doream sa joc undeva la seniori."

Catalin Carp, care poate juca atat fundas central, cat si mijlocas la inchidere, a evoluat sezonul trecut pentru CFR Cluj.

A jucat multe meciuri pentru nationala de tineret a Moldovei, dar se poate mandri si cu trei selectii la echipa mare. Carp a marcat un gol in poarta Romaniei, in februarie, in amicalul castigat de nationala noastra cu scorul de 2-1.

450.000 € este cota lui Catalin Carp pe transfermarkt.de.


Modifică setările cookies