Turcii au anunțat lista din care formația Cim-Bom își va alege noul goalkeeper, după ce Fernando Muslera a decis să se întoarcă în America de Sud și să semneze cu argentinienii de la Club Estudiantes de La Plata.
Turcii au scris din nou despre transferul lui Ștefan Târnovanu la Galatasaray! Mircea Lucescu a făcut lobby
Publicația FotoMac scrie că Galatasaray are pe listă cinci portari, iar unul dintre ei este Ștefan Târnovanu, goalkeeper-ul celor de la FCSB, așa cum s-a mai scris și în trecut. Alături de portarul român, pe lista turcilor se mai află Senne Lammens (Royal Antwerp), Guillamue Restes (Toulouse), Dominik Greif (Mallorca).
Jurnaliștii turci susțin că cei de la Galatasaray s-ar afla în contact cu agenții lui Ștefan Târnovanu, iar Mircea Lucescu ar fi făcut lobby la clubul din Istanbul pentru portarul român.
”Galatasaray continuă de asemenea discuțiile pentru Konstantinos Tzolakis de la Olympiakos și pentru Ștefan Târnovanu de la FCSB. Selecționerul echipei naționale a României, Mircea Lucescu, a oferit și el referințe pozitive pentru portarul român în vârstă de 25 de ani, Târnovanu”, au scris cei de la FotoMac.
Cu toate acestea, preferatul turcilor ar fi fost slovacul Dominik Greif de la Mallorca: ”Galatasaray a trimis prima ofertă către clubul Mallorca pentru transferul portarului slovac. În vârstă de 28 de ani, Greif, ar fi de asemenea interesat să plece de la Mallorca.
Experimentatul goalkeeper, al cărui contract cu clubul spaniol expiră în 2026, pare aproape să accepte oferta venită de la Galatasaray, în perspectiva participării în Liga Campionilor”.
- 5 milioane de euro este cota de piață a lui Ștefan Târnovanu, conform Transfermarkt.