Conducerea clubului din Gruia, în frunte cu Ioan Varga și Iuliu Mureșan, au dat asigurări că Daniel Pancu va rămâne la cârma echipei, însă antrenorul a dezvăluit că acest lucru nu este bătut în cuie și a înșirat motivele pentru care poate pleca de la CFR Cluj.
VIDEO ”Nu sunt un sclav pe moșie!” Daniel Pancu i-a răspuns lui Ioan Varga după ce a fost făcut ”nesimțit” de patronul de la CFR Cluj
Este o perioadă tensionată la CFR Cluj, după ce s-a aflat că sunt șanse mari ca Daniel Pancu să fie noul antrenor al lui Rapid.
Concret, Daniel Pancu s-a plâns din cauza datoriilor, a faptului că CFR Cluj nu are o bază de pregătire adecvată, dar a transmis și că este nevoie de câteva transferuri importante pentru a face performanță.
Varga a fost deranjat de cerințele lui Pancu și l-a numit ”nesimțit” pe antrenor. Daniel Pancu, antrenorul lui CFR Cluj, i-a dat replica patronului Ioan Varga, după ce acesta din urmă l-a făcut nesimțit pe tehnician, după ce a văzut condițiile puse pentru a rămâne la CFR Cluj.
”Nu știu, nu pot să comentez pentru că nu știu contextul. Șansă e cum Inter i-a dat o șansă lui Chivu, care a fost deștept și a profitat de ea. Șansă ar fi fost dacă aș fi venit după Petrescu. Eu nu vin după stradă, vin de la un anumit nivel. Am pregătit jocuri cu adversari de zece ori mai bine cotați. Dacă Munteanu înscria dintr-un penalty sau Mitrov înscria cu poarta goală, cred că îi puteam elimina.
Acum mă distrez, pregătesc jocuri cu echipe mai slab cotate decât CFR. Am fost la un turneu final, unde am învățat niște lucruri pe care nu le-aș învăța în România nici în 20 de ani. Eu la CFR am venit de la cel mai înalt nivel posibil într-o situație imposibilă pentru CFR. Cred că mai degrabă eu am fost șansa CFR-ului, decât CFR a fost șansa mea. Au mai avut și alții șanse înaintea mea și echipa era la retrogradare.
Mai departe, nu știu contextul, nici eu nu sunt un sclav pe moșie, am dreptul să cer niște lucruri, e o țară liberă, sunt legat de contract, încă relativ. Sper ca mâine seară să fiu legat pentru doi ani de CFR Cluj, apoi vom discuta strict pe contract”, a spus Pancu la conferința de presă.
Ce a declarat Ioan Varga despre Daniel Pancu
”Deocamdată e Pancu, deci sunt numai supoziții. Față în față cu mine mi-a garantat de 200 de ori că nu pleacă, că el vrea să rămână și m-am supărat după ultima lui declarație. Dacă așa stă problema, stai liniștit că avem 7 antrenori la coadă, nu stăm noi după tine.
E un nesimțit! După ce ți-am dat putere și condiții și zici că vrei nu știu ce… Cu condițiile astea s-au câștigat campionate, nu cu altele!”, a declarat Ioan Varga, potrivit monitorulcj.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News









