Dan Șucu dă replica după ce Gigi Becali a spus că îl regretă pe Krasniqi: "La noi este invers!"

dan sucu Ermal Krasniqi FCSB Gigi Becali Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 10 Martie 2024, 14:05
Data actualizarii: Duminica 10 Martie 2024, 14:04

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a recunoscut că regretă că nu l-a transferat pe Ermal Krasniqi, kosovarul care a ajuns la Rapid și a marcat în derby-ul cu FCSB de sâmbătă seară, scor 4-0.

La finalul meciului de pe Arena Națională, Becali a avut cuvinte de laudă pentru Ermal Krasniqi, pe care îl consideră cel mai bun jucător de la Rapid. Omul de afaceri a spus că îl putea transfera pe kosovar când juca la CFR Cluj, însă cineva din staff i-a spus că ar face o alegere greșită, motiv pentru care a abandonat mutarea, iar Krasniqi a ajuns în Giulești.

Dan Șucu: "Krasniqi mi-a fost recomandat de echipă. Domnului Becali i s-a spus să nu-l ia. E practic invers"

Dan Șucu a reacționat după declarațiile lui Gigi Becali. Acționarul majoritar de la Rapid spune că în Giulești lucrurile s-au făcut complet diferit în privința lui Krasniqi, colaboratorii săi fiind cei care i l-au recomandat pe Krasniqi.

"Mă bucur că domnul Gigi Becali a avut cuvinte de laudă la adresa lui Krasniqi, mai ales că vin din partea unui adversar valoros și elogiile sunt cu atât mai importante. Însă aici există o mare diferență de abordare. Krasniqi mie mi-a fost recomandat de echipa mea, de cei cu care lucrez, de staff-ul care se ocupă. 

În ceea ce îl privește pe domnul Becali înțeleg că dânsul a fost dezamăgit de faptul că i s-a spus să nu-l ia pe Krasniqi și de aceea n-a mai ajuns la FCSB. Deci la noi este practic invers. 

Tot ceea ce îmi recomandă echipa de scouting, echipa din conducere, eu am încredere că luăm cei mai buni jucători, fotbaliști care se pretează pe spritul Rapidului, așa cum este și Ermal Krasniqi. Este probabil cel mai bine investit milion de euro în jucători și, după cum vedeți, această investiție a dat roade nu rapid, ci foarte rapid. Krasniqi a făcut un meci mare.

Domnul Varga a simțit că eu îl vreau cu adevărat. Nu știu ce s-a întâmplat cu cei de la FCSB, cu domnul Gigi Becali. Nu știu dacă l-au vrut cu adevărat, însă patronul CFR-ului și-a dat seama că noi dorim neapărat ca acest fotbalist să vină să joace în Giulești și acesta a fost și unul dintre motivele pentru care am bătut palma. Este un jucător extraordinar. A făcut o nouă partidă mare, mi se mare mult mai bun decât la CFR și e un fotbalist care pur și simplu s-a dezlănțuit și poate să ne ajute să câștigăm titlul.

În ceea ce îl privește pe Rrahmani, am o singură convingere foarte, foarte clară. Dacă Rrahmani nu s-ar fi accidentat, noi am fi fost acum măcar la egalitate de puncte cu FCSB. Ne-a lipsit enorm de mult Rrahmani", a spus Dan Șucu, pentru Fanatik.

Gigi Becali: "Krasniqi e cel mai bun. Nu mă mai iau niciodată după nimeni"

Consacrat în România la CFR Cluj, fotbalistul a fost transferat de Rapid la finalul lui 2023, contra sumei de 1 milion de euro. Finanțatorul de la FCSB a dezvăluit sâmbătă seara că a intenționat să-l cumpere, însă o persoană din staff i-ar fi transmis că nu ar ajuta formația lui Elias Charalambous. 

Becali a dezvăluit după Rapid - FCSB 4-0 că nu va mai ține cont de niciun sfat. 

"Pe Krasniqi am vrut să-l iau eu. Am vorbit cu cineva din staff, care mi-a zis că la CFR nu mai joacă și uite unde a ajuns. În viața mea nu mă mai iau după nimeni când vreau să iau un jucător. Oamenii mi-au zis că nu joacă la CFR; că unde să joace, că e poziția lui Coman. Dacă văd un jucător eu, niciodată nu mă mai iau după nimeni. Krasniqi e cel mai bun de la Rapid, nu-l vezi cum joacă?", a declarat Becali, la televiziunea Prima Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!