NEWS ALERT Dan Șucu anunță plecarea lui Marko Dugandzic și spune cine îi va lua locul la Rapid: "Țineți minte numele!"

dan sucu Marko Dugandzic Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 06 Septembrie 2023, 12:27
Data actualizarii: Miercuri 06 Septembrie 2023, 12:26
Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a confirmat plecarea golgheterului Marko Dugandzic de la echipă.
Dugandzic a fost vândut de Rapid la formația Al Tai, din Arabia Saudită. Giuleștenii ar urma să încaseze suma de 2 milioane de euro pentru golgheterul din sezonul precedent, iar croatul va avea un salariu de un milion de euro pe sezon.

Dan Șucu anunță plecarea lui Marko Dugandzic de la Rapid

Dan Șucu a confirmat plecarea lui Marko Dugandzic, a explicat care au fost motivele pentru care Rapid a renunțat la golgheterul său și s-a arătat încrezător că nou-venitul Albion Rrahmani, dar și tânărul Alexandru Stan (17 ani) îl pot înlocui cu croat.
 
"Da, golgheterul Rapidului pleacă! A avut ofertă și din Turcia, acum 2 săptămâni, nu puteam să-l vedem nefericit că a ratat un contract cu 7 cifre!

Eu nu mă ocup de zona aceasta, de transferuri. Le dau credit total colegilor mei, lui Victor Angelescu și președintelui Daniel Niculae. Ei doi sunt profesioniști. M-au informat în această dimineață de transfer și le-am zis să facă cum cred ei că e mai bine, pentru că au expertiză mult mai mare și am încredere totală în acțiunile lor. Știu ce trebuie să facă și sunt convins că acționează numai și numai spre binele Rapidului.

Din punctul meu de vedere, eu sunt mai sentimental, dacă ar fi după mine n-ar pleca niciun jucător de la Rapid. (n.r. – râde). Nici Sefer, nici Dugandzic, nimeni, dar fotbalul nu se poate face pe sentimente. Ce ar însemna să nu se mai transfere nimeni, niciodată? Dugandzic e un jucător formidabil, care ne-a ajutat foarte mult, pe care îl prețuiesc cu adevărat. Vom vedea în timp dacă am riscat dându-l acum pe Dugandzic, dar nu uitați că l-am luat pe Rrahmani și era poate greu ca Dugandzic să accepte, uneori, statutul de rezervă Gândiți-vă, bate și el spre 30 de ani.

Aceasta e filozofia noastră! Și când Mutu a venit cu o ofertă bună din altă parte, chiar dacă ne-a părut rău de încetarea colaborării, n-am fost inflexibili și n-am stat în calea împlinirii profesionale a celor cu care lucrăm. Dar, întotdeauna, am găsit soluții.

Îl avem pe Rrahmani, un marcator pur-sânge. Mai țineți minte un nume, pe Stan, care este titular în atac la tineret. Un jucător promițător, o să auziți multe lucruri frumoase despre el. Se antrenează deja cu prima echipă și domnul Bergodi o să-i dea șanse.

Acest Stan va fi o surpriză foarte plăcută. E foarte valoros. Deci stăm bine la capitolul atacanți și, dacă va fi cazul, vom mai aduce jucători după cum am demonstrat și în această vară. O vară fierbinte, cu transferuri reușite, pentru care colegii mei Daniel Niculae și Victor Angelescu chiar merită felicitări.

Asta e situația! Îi urăm baftă multă lui Dugandzic! Duga va rămâne mereu în inimile suporterilor rapidiști. Eu, personal, l-am apreciat foarte mult, golurile lui au fost extraordinare, dar suntem convinși că Rrahmani, Stan, Petrila și ceilalți jucători vor face o treabă foarte bună și Rapid își va continua povestea performanței", a spus Dan Șucu, pentru Fanatik.
 
Al Tai, locul 11 în Arabia Saudită, este echipa care l-a cumpărat și pe Andrei Cordea de la FCSB în această vară. Saudiții au plătit aproximativ 1,3 milioane de euro pentru a transfera extrema vicecampioanei României. 
 
Al Tai a început sezonul cu două victorii și trei eșecuri. În ultimul joc, 1-0 contra lui Abha, unicul gol a fost marcat de Andrei Cordea. 
  • 400.000 de euro a plătit Rapid pentru a-l cumpăra pe Marko Dugandzic de la CFR Cluj, în iulie 2022
  • 28 de goluri a marcat Dugandzic în 48 de meciuri jucate la Rapid

VIDEO Dan Șucu, despre șansele Rapidului la titlu

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!