OFICIAL Dan Nistor, punct final la Universitatea Craiova. Cu ce echipă a semnat

Dan Nistor Superliga
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Luni 13 Februarie 2023, 23:19
Data actualizarii: Marti 14 Februarie 2023, 00:38

Mihai Rotaru a mai renunțat la un jucător important.

Omul de afaceri care conduce Universitatea Craiova s-a ținut de cuvânt și a renunțat în ultima zi de transferuri la trei jucători exponențiali.

"El Chapo", la Universitatea Cluj

Dan Nistor, unul dintre cei mai experimentați jucători ai Universității Craiova s-a despărțit luni seara de formația antrenată de Eugen Neagoe. 

Mijlocașul a semnat cu Universitatea Cluj.

"Mulțumim, Dan Nistor! Clubul Universitatea Craiova l-a transferat definitiv pe mijlocașul Dan Nistor la FC Universitatea Cluj. Îi mulțumim lui Dan pentru modul în care a apărat blazonul Științei și îi dorim mult succes în continuare!" se arată pe pagina de Facebook a Universității Craiova.

  • 34 de ani are Dan Nistor
  • 20 de meciuri a strâns pentru Craiova în acest sezon
  • A marcat două goluri și a oferit două pase decisive
  • 7 selecții a strâns în națională
  • 650.000 de euro e cota de piață a fotbalistului născut în Rucăr

Tot azi, echipa lui Neagoe a mai renunțat la Ivan Martic și Paul Papp, iar în urmă cu trei zile gruparea din Craiova s-a despărțit de Arlauskis, care se află în discuții cu UTA. 

Universitatea Cluj l-a prezentat pe Dan Nistor în această seară.

"Dan Nistor și-a început cariera de fotbalist la Internațional Curtea de Argeș, club la care bifat primele meciuri la nivel de seniori în sezonul 2008/2009 al ligii secunde. În primul an a marcat trei goluri în 25 de partide și a avut o contribuție importantă la promovarea argeșenilor pe prima scenă a fotbalului românesc. În următorul an a fost împrumutat în liga secundă la CS Dacia Mioveni, însă imediat după revenirea la Curtea de Argeș a fost transferat de Pandurii Târgu Jiu. Pasul spre Pandurii Târgu Jiu făcut în vara lui 2010 a consemnat și prima experiență în Liga 1.

În sezonul 2010/2011, Dan Nistor a strâns 27 de meciuri, marcând un gol și oferind un assist. Cea mai bună performanță alături de Pandurii a venit în sezonul 2012/2013, când s-a clasat pe locul al doilea în campionat. În acel an reușea șase goluri și zece pase decisive în cele 36 de meciuri jucate. Dan Nistor a început sezonul 2013/2014 la Pandurii, contribuind la calificarea istorică a echipei în grupele Europa League, marcând un gol și oferind oasă decisivă în calificări", scrie site-ul Universității Cluj

VIDEO - Mihai Rotaru, declarații la SuperFanii, pe 9 februarie

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!