Antrenorul a semnat un contract valabil pentru un sezon și va debuta pe banca roș-albaștrilor pe 24 mai, în meciul de baraj cu FC Botoșani.
Cum l-au numit jucătorii lui FCSB pe Marius Baciu la primul antrenament! Dezvăluiri din interior: ”A zis că nu îi place apelativul ăsta!”
Marius Baciu este noul antrenor principal al lui FCSB.
Marius Baciu a condus marți primul său antrenament la FCSB, însă doar cu o parte dintre jucători în condițiile în care cei care au făcut deplasarea la Sibiu au făcut recuperare, iar o parte dintre jucătorii tineri au examenul de Bacalaureat.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a dezvăluit că Marius Baciu va fi prezentat oficial miercuri în cadrul unei conferințe de presă. De altfel, oficialul roș-albaștrilor a povestit cum a decurs prima zi a lui Baciu ca antrenor al lui FCSB, dar și apelativul primit din partea jucătorilor care nu a fost pe placul tehnicianului.
”E un vestiar greu, el știe asta. A fost căpitanul Stelei. Știe ce înseamnă vestiarul ăsta. Astăzi au fost doar jucătorii care nu au făcut deplasarea la Sibiu și copiii care au fost la Sibiu dar care nu au BAC-ul, că avem și jucători care au BAC-ul ieri, azi și mâine.
Mâine după-masă va fi tot lotul. Mâine va fi și conferința de presă de prezentare. Greii au fost azi, dar au fost și câțiva semigrei care au fost la Sibiu. (n.r. – Mister i se va zice?) Nu. A zis că nu îi place apelativul ăsta. Marius și atât. Multă lume uită, dar Marius Baciu a jucat în Franța și a jucat la Lille. Și a rămas în continuare într-o colaborare cu cluburi importante din Europa. Asta o știam, dar mi-a explicat multe chestii cât timp am avut ocazia să discutăm”, a spus Mihai Stoica, potrivit Fanatik.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News








