Giuleștenii au anunțat plecarea lui Costel Gâlcă din Giulești după un nou sezon dezamăgitor al Rapidului, în care au ratat preliminariile cupelor europene.
În locul său a fost anunțat în mod oficial Daniel Pancu, tehnician care s-a despărțit de CFR Cluj cu scandal.
Prezentarea inedită a lui Daniel Pancu la Rapid
Noul antrenor al giuleștenilor a fost anunțat pe rețele sociale ale clubului Rapid printr-un video inedit în care Daniel Pancu se așază pe bancă, iar lângă el se află un tricou cu numele său care are numărul „9+1”.
Replica lui Daniel Pancu pentru Iuliu Mureșan, după ultimele declarații: ”Săracul, să-l mai numesc om?”
Într-un scurt interviu pentru Pro TV și Sport.ro, din Giulești, după ce s-au încheiat negocierile cu Rapid și a fost prezentat oficial în Grant, Daniel Pancu a oferit o replică pentru înțepăturile primite de la Mureșan.
”Nu știu ce spune, habar nu am ce spune, săracul, probabil e frustrat de multe probleme... și nici nu contează ce spune un astfel de... Hai să spunem om... despre mine”, a spus Daniel Pancu.
De asemenea, Pancu a ținut să puncteze și că în perioada în care a activat la CFR Cluj s-a simțit foarte bine, exceptând ultima lună.
”Mă bucur, a fost o dorință de a ea și s-a îndeplinit. A fost un loc în care m-am simțit minunat, chiar minunat, până acum spre final. Din păcate, așa stau lucrurile în fotbal. CFR, cu siguranță, va rămâne în inima mea pe viață.
E un club de care m-am îndrăgostit. Păcat de ce s-a întâmplat acum pe final, dar asta nu contează, sunt mai puțin importante. Rămân cifrele în spate, așa, seci cum rămân. Voi fi pe viață suporterul lui CFR Cluj”, a mai spus Pancu.
Cu Pancu antrenor, CFR Cluj a terminat pe locul 3 în play-off-ul Superligii României cu 43 de puncte. După zece etape, ardelenii au bifat patru victorii, patru remize și două eșecuri.